TURCIA. Recep Tayyip Erdogan a fost ales președinte pentru încă 5 ani

Recep Tayyip Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale și a fost reales ca lider al Turciei, potrivit șefului Înaltului Consiliu Electoral, citat de BBC. Conform acestor rezultate, după numărarea a 99% din buletinele de vot, Recep Tayyip Erdogan a obţinut 52,1% din voturi, iar adversarul său Kemal Kiliçdaroglu 47,9%.

„Nu doar noi suntem câştigătorii. Turcia este câştigătoarea. Naţiunea noastră cu toate segmentele sale este câştigătoarea. Democraţia noastră este câştigătoarea. Nimeni nu a pierdut. Au câştigat 85 de milioane de oameni. Acum este timpul să ne unim pentru obiectivele noastre naţionale şi pentru visurile naţionale, lăsând deoparte toate dezbaterile şi conflictele privind perioada electorală”, a declarat Erdogan, potrivit aa.com.tr.

Recep Tayyip Erdogan a promis că îşi va dedica tot timpul şi toată energia pentru a munci ca să-şi servească ţara.

„Vindecarea rănilor cutremurelor din 6 februarie, dezastrul secolului, şi refacerea oraşelor noastre demolate vor continua să fie în fruntea priorităţilor noastre”, a adăugat el.

Preşedintele a menţionat şi că o prioritate este soluţionarea problemelor cauzate de inflaţie.

„Vom continua cu încredere şi stabilitate. Planificăm o economie bazată pe producţie, concentrată pe management financiar, investiţii şi ocuparea forţei de muncă de renume internaţional”, a adăugat Erdogan.

Erdogan a promis, de asemenea, că va implementa un sistem care să ajute producătorii din agricultură şi va facilita accesul consumatorilor.

Sursa foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.