Începând de vineri, cei care doresc să călătorească în țări din Uniunea Europeană o pot face doar cu certificatul digital COVID. Acesta devine singurul document care atestă vaccinarea completă, trecerea prin boală sau testarea cu un rezultat negativ. Certificatele digitale sunt documente care conțin un cod QR care pot fi eliberate foarte simplu, accesând site-ul vaccinare-covid.gov.ro, notează Rador.
Potrivit agenției de presă Rador, tranzitarea frontierelor este posibilă și fără existența acestor certificate, dar cu respectarea normelor naționale de carantină din fiecare stat, precizează guvernul. Asociația Națională a Agențiilor de Turism a ținut să sublinieze că obligativitatea prezentării certificatului digital se referă numai la țările care cereau astfel de documente, precum adeverința de vaccinare, teste sau dovada imunizării, precum și la întoarcerea în România din state aflate pe listele galbenă și roșie. Turiștii care se întorc dintr-o țară aflată pe listă verde nu trebuie să prezinte certificatul digital și nici nu intră în carantină, spune asociația.