Turnul CET Brașov, a treia cea mai înaltă clădire din România, magnet pentru amatorii de senzaţii tari | VIDEO

Turnul CET din Brașov, a treia cea mai înaltă construcție din România, construit în 1986, ar putea fi demolat din cauza stării sale precare și a pericolelor pe care le prezintă pentru public. Situat la o altitudine de 611 metri, cu vârful la aproape 900 de metri, turnul a fost cândva un simbol al orașului, dar acum atrage mai mult antipatia localnicilor, potrivit unui reportaj Observator.

După ce Centrala Electrotermică, care furniza căldură pentru Brașov, a intrat în insolvență, turnul a rămas abandonat, iar terenul a fost revendicat de Primărie pentru suma de 13 milioane de euro. În ciuda acestui fapt, structura a ajuns într-o stare avansată de degradare, iar zona înconjurătoare a devenit o ruină.

Citeste și:  Echipa de U15 de la Kids Tâmpa, în primele 8 echipe din țară la fotbal feminin

Accesul în zona fostei centrale este interzis publicului, dar acest lucru nu i-a oprit de-a lungul timpului pe amatorii de senzații tari. Mulți dintre aceștia au escaladat ilegal turnul, punându-și viața în pericol pentru a filma și a posta imagini pe rețelele sociale. „Este foarte periculos! Turnul are 285 de metri și nu avem cum să îi oprim. Dacă se întâmplă ceva, cine răspunde?”, avertizează paznicul care supraveghează zona, menționând că doar un singur angajat se află în zonă pentru a monitoriza aproape 50 de hectare.

În timp ce amatorii de adrenalină riscă accidente grave, brașovenii și-au exprimat dorința de a vedea turnul dărâmat. Mulți consideră că structura este inutilă și ar trebui înlocuită cu o altă construcție. „Părerea mea e că e de pomană. Să fie dărâmat și să se facă altceva”, a spus un localnic.

Citeste și:  Două persoane decedate și două rănite, în urma unui accident rutier între localitățile Olteț și Sâmbăta de Jos

Conform unui studiu realizat de Primăria Brașov, costurile pentru consolidarea turnului sunt semnificativ mai mari decât cele necesare pentru demolarea sa. Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al primăriei, a declarat: „Am efectuat un studiu pentru a verifica rezistența turnului și costurile necesare pentru a-l consolida. Conform acestui studiu, costurile pentru păstrarea lui sunt mult mai mari decât cele pentru demolare.”

Până la o decizie finală, turnul rămâne singura construcție din Brașov care străpunge norii, fiind încă vizibil de la distanță.

Sursa informații/ observatornews.ro

2 thoughts on “Turnul CET Brașov, a treia cea mai înaltă clădire din România, magnet pentru amatorii de senzaţii tari | VIDEO

  1. În loc sa se pună în funcțiune centrala și cel 2 turbine, scumpim curentul, apa calda și energia termo, am ajuns de rasul lumii, dărâmam și distrugem totul, transformam în parcuri industriale pentru afaceriști, în loc sa o facem funcțională, unde sunt investitorii, au furat tot, au transformat în ruine totul, Doamne câte sunt de spus….

    1. Va urez mult succes in a depune un proiect de fonduri europene si sa faceti asta.

      Daca ceva nu va convine aveti doua optiuni, faceti ceva sau pastrati linistea. E usor sa dam din gura/tastatura, da e greu sa muncim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.