TVA de 5% pentru pompele de căldură, panourile fotovoltaice și solare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care reduce TVA de la 19% la 5% pentru pompele de căldură, panourile fotovoltaice şi panourile solare termice. Această măsură se aplică pentru persoane fizice și instituții, iar firmele sunt excluse.

„Este vorba de o lege care încurajează investiţiile în sisteme de producere mici de energie, încurajarea prosumatorilor, dar şi în eficienţa energetică, prin instalarea de pompe de căldură, de asemenea, prin instalarea de panouri solare termice. Mă bucur, vă spun sincer, mă bucur că acest proiect a găsit susţinere transpartinică, că, în anumite comisii, de pildă, în Comisia pentru buget, finanţe, colegii şi-au adus contribuţia, prin amendamente, şi chiar au fost introduse acele kituri de instalare a panourilor fotovoltaice, în reducerea de TVA la 5%. Genul acesta de proiecte reduce, până la urmă, factura la energie, în plină criză energetică. Şi ştiţi că am mai spus-o de nenumărate ori de la această tribună, criza energetică se va termina atunci când vor începe cu adevărat investiţiile în producţia de energie. Prosumatorii din România pot să fie încurajaţi cu astfel de legi, stimulaţi să-şi instaleze acele panouri fotovoltaice, reducând taxele pe care statul le aplică asupra lor”, spunea în timpul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaților Cristina Prună, deputat USR, unul dintre inițiatori.

Noua lege modifică art.291 alin.(3) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, în sensul reducerii cotei de TVA, aferentă livrărilor de pompe de căldură, panouri fotovoltaice și panouri solare termice, de la cota standard de 19%, la 5% asupra bazei de impozitare.

Legea promovată de USR și adoptată de Parlament va intra în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.