Ucraina va declara starea de urgenţă pe fondul temerilor privind o iminentă invazie rusă

Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei (SNBO) a cerut miercuri instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării în contextul a ceea ce consideră a fi drept agresiune rusă, cu excepţia regiunilor Doneţk şi Lugansk, care se află deja sub o administraţie politico-militară, informează Agerpres.

După decizia SNBO, preşedintele (Volodimir Zelenski) trebuie să emită un decret privind instituirea stării de urgenţă în anumite regiuni, document ce trebuie aprobat de Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) în termen de două zile.

„Parlamentul ucrainean trebuie să se pronunţe asupra acestei decizii în termen de 48 de ore”, a specificat secretarul SNBO, Oleksii Danilov în finalul reuniunii acestei structurii. Starea de urgenţă poate fi introdusă pentru o perioadă de cel mult 30 de zile şi nu mai mult de 60 de zile în anumite zone, indică Ukrinform. În caz de necesitate, starea de urgenţă poate fi prelungită de către preşedinte, dar nu mai mult de 30 de zile.

Citeste și:  CONSTRUCTPLUS: Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare va fi prelungită din cauza suprapunerii cu sărbătorile legale

Vă reamintim că luni, 21 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat două decrete privind recunoaşterea autoproclamatelor republici „populare” Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, scena unui conflict armat din 2014 între forţele proguvernamentale ucrainene şi separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova. Cele două acorduri prevăd acordarea de asistenţă militară de către Rusia celor două entităţi separatiste. Rusia a recunoscut astfel în mod deschis prezenţa sa militară pe teritoriul „ocupat temporar” din Donbas. Ieri, 22 februarie, Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) i-a permis în unanimitate lui Putin să utilizeze armata rusă în străinătate. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.