UE și Republica Moldova își consolidează cooperarea socială în perspectiva aderării

Uniunea Europeană și Republica Moldova au convenit un nou pachet de măsuri în domeniul ocupării forței de muncă, formării profesionale și drepturilor sociale, în contextul pregătirilor pentru aderarea la blocul comunitar. Chișinăul își dorește semnarea tratatului de aderare la UE în anul 2028.

Măsurile au fost stabilite la Bruxelles, în cadrul celui de-al doilea dialog la nivel înalt dintre vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, și miniștrii din Republica Moldova ai muncii, Natalia Plugaru, și educației, Dan Perciun.

Noul pachet vizează programele Erasmus+ și Garanția pentru Tineret, dar și transparența salarială, condițiile de muncă pe platformele digitale și protecția copilului. Comisia Europeană va aloca 5 milioane de euro pentru crearea unei agenții naționale Erasmus+ în Republica Moldova, pas considerat important pentru asocierea deplină a țării la acest program.

Republica Moldova s-a angajat să transpună directivele europene privind transparența salarială și condițiile de muncă, inclusiv pentru platforme digitale precum Uber și Deliveroo, înainte de termenul stabilit pentru anul 2027.

În zona protecției copilului, Chișinăul va implementa până în 2030 Garanția Europeană pentru Copii, cadrul comunitar care urmărește accesul copiilor la educație, servicii medicale și servicii sociale. De asemenea, cele două părți vor lucra la un plan de implementare pentru Republica Moldova privind Garanția pentru Tineret, mecanismul european destinat sprijinirii accesului tinerilor la locuri de muncă, educație și formare profesională.

Roxana Mînzatu a declarat că Republica Moldova avansează constant pe calea europeană și a subliniat că investițiile vizează oamenii, competențele, locurile de muncă de calitate și egalitatea de șanse.

Sprijinul UE pentru Republica Moldova în aceste domenii depășește 27 de milioane de euro, prin Instrumentul de Vecinătate, Dezvoltare și Cooperare Internațională. În plus, reformele incluse în pilonul social al Planului de Creștere ar putea mobiliza până la 236 de milioane de euro suplimentare până în 2027, dacă guvernul de la Chișinău îndeplinește obiectivele convenite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.