UE vrea să suspende toate taxele la importurile din Ucraina timp de un an

Comisia Europeană a propus ieri suspendarea, pentru o perioadă de un an, a taxelor la import pentru toate exporturile din Ucraina către Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Propunerea, care trebuie să fie analizată şi aprobată de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene, ar implica, de asemenea, suspendarea pentru o perioadă de un an a tuturor măsurilor antidumping şi de salvgardare ale UE în vigoare privind exporturile de oţel din Ucraina.

Potrivit Comisiei Europene, această măsură este menită să contribuie la stimularea exporturilor Ucrainei către UE şi va contribui la atenuarea situaţiei dificile a producătorilor şi exportatorilor ucraineni confruntaţi cu invazia militară a Rusiei.

Citeste și:  Un braşovean din localitatea Ucea de Jos transformă lâna în îngrăşământ agricol

„UE nu a luat niciodată astfel de măsuri de liberalizare a comerţului, de o amploare fără precedent, prin care se acordă Ucrainei accesul la piaţa UE, fără tarife sau contingente tarifare. De la începutul agresiunii din partea Rusiei, UE a acordat prioritate importanţei menţinerii în funcţiune a economiei Ucrainei, care este esenţială atât pentru a câştiga acest război, cât şi pentru redresarea ulterioară războiului. Aceste măsuri vor ajuta în mod direct producătorii şi exportatorii ucraineni. Ele vor insufla încredere în economia ucraineană şi vor transmite un semnal puternic că UE va face tot ce este necesar pentru a ajuta Ucraina în aceste momente dificile”, a declarat comisarul pentru Comerţ, Valdis Dombrovskis.

Citeste și:  David Bugnar, zâmbete și bucurie pe teren și în afara lui - ACS Kids Tâmpa Brașov

De asemenea, Uniunea Europeană ia deja măsuri, pe teren, pentru a facilita transportul terestru de mărfuri şi a permite ca produsele ucrainene să fie distribuite în întreaga lume.

De exemplu, Comisia a început deja liberalizarea condiţiilor aplicabile şoferilor ucraineni de camioane care transportă mărfuri între Ucraina şi UE, precum şi facilitarea tranzitului şi a utilizării infrastructurii UE pentru a canaliza exporturile ucrainene către ţări terţe. Aceste măsuri vor asigura flexibilitatea şi certitudinea necesare pentru producătorii ucraineni.

În 2021, graţie unui program ambiţios de punere în aplicare a zonei de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare (DCFTA), schimburile comerciale bilaterale UE-Ucraina au atins cel mai înalt nivel de la intrarea în vigoare a DCFTA (peste 52 miliarde euro, ceea ce reprezintă dublul valorii înregistrate înainte de intrarea în vigoare a DCFTA, în 2016).

Citeste și:  Astăzi are loc deschiderea anului universitar, la Aula Universității Transilvania din Brașov

Sursa: Agerpres / Foto: Getty Images

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.