Uimitor: DSP Brașov carantinează pacienții Covid, retroactiv și sub sancțiunea amenzii! DOCUMENT

Procedură incredibilă la DSP Brașov. După ce timp de 9 zile un pacient infectat cu Covid-19 a fost ignorat de DSP, acesta este ulterior carantinat sub sancțiunea amenzii. Brașoveanul a aflat că una dintre persoanele cu care a venit în contact a fost confirmată cu coronavirus.

Nu a stat pe gânduri și a sunat la DSP anunțând, pe 5 octombrie, că este suspect de Covid. A fost înregistrat, fără să i se dea vreo indicație, operatorul de la celălalt capăt al firului spunându-i doar să aștepte să fie contactat de personalul DSP.

Omul a așteptat ascultător, rămânând în casă, urmând din proprie inițiativă procedura despre care a aflat din presă. Zilele au trecut și, pe 13 octombrie, primește o decizie de confirmare a carantinării, în care perioada de restricție începe retroactiv (din ziua anunțării suspiciunii) sub sancțiunea amenzii.

Citeste și:  Guvernul prelungește plafonarea tarifelor RCA până la 30 iunie

Cazul nu este singular. Mai mulți brașoveni care au sunat în ultima vreme la DSP anunțând că au fost contacții unor persoane confirmate sau sesizând că au teste pozitive, au fost ignorate zile în șir de angajații Direcției de Sănătate Publică Brașov.

„Model de bune practici la Direcția de Sănătate Publică Brașov? Întrebare pertinentă! Virusul, combinat cu lipsa de profesionalism a celor care se „luptă” zi de zi cu acesta, face prăpăd! În data de 5 Octombrie o persoană sună la D.S.P. Brașov și îi informează că a avut contact direct cu un pacient confirmat pozitiv. Cel în cauză se aștepta să primească instrucțiuni clare, precise, cu privire la ceea ce urma să facă în perioada următoare. Proceduri, anchetă epidemiologică…etc! Liniște! Nimic! Totuși, în data de 13 Octombrie a primit Decizia prin care s-a dispus carantinarea, începând cu data de 5 Octombrie!!! Perioada carantinării fiind de 14 zile, din data de 5 octombrie până în data de 18 Octombrie!!!
De la data emiterii deciziei de carantinare, nerespectarea acesteia poate atrage răspunderea contravențională sau penală! Așa este menționat în cuprinsul acesteia. Nu înțelegem un lucru, unul minor…! Cum dumnezeu să respecți o decizie de carantinare, începând cu data de 5 Octombrie, când D.S.P Brașov o emite și transmite în data de 13 Octombrie??? Aceasta produce efecte juridice de la data emiterii. Ce a făcut persoana în intervalul 5 Octombrie-13 Octombrie??? Se pare că nu a contat pentru D.S.P.! La nivel local am văzut cum luptă D.S.P cu virusul! Dacă și la nivel național vorbim de aceleași practici, aceleași reacții și proceduri, ca în acest caz, nu trebuie să ne mai mirăm de numărul mare de cazuri care apar în fiecare zi!?”, se arată într-o postare ASUM.

Citeste și:  Veşti proaste pentru iubitorii de ciocolată! Este criză de cacao la nivel mondial, iar prețurile vor crește semnificativ
Foto ASUM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.