ULTIMĂ ORĂ: Deciziile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență!

Prefectul Mihai Cătălin Văsii a convocat astăzi o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în vederea dezbaterii și votării unui proiect de Hotărâre privind instituirea unor măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de contaminare cu noul coronavirus la nivelul județului Brașov.
Proiectul a fost adoptat în unanimitate, devenind Hotărârea nr. 24 din 7 octombrie 2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care poate fi accesată aici:
https://bv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/27/2020/10/Hot-24.pdf

Printre prevederi se numără:

  • intensificarea activităților de control privind respectarea măsurilor deja impuse de purtare a măștii, igiena mâinilor și distanțare fizică în locurile aglomerate prin: mesaje de avertizare, publicitate, intervenția forțelor de ordine.
  • funcționarea în scenariul roșu, pentru o perioadă de 14 zile, a unităților de învățământ de pe raza localităților cu incidența cumulată de peste 3 la 1000 de locuitori. În acest moment, există trei asemenea localități: Drăguș (incidență cumulată 4,63 la 1.000 de locuitori) , Hălchiu (incidență cumulata 3,22) și Prejmer (incidență cumulată 3,22).
  • Instituirea obligativității purtării măștii de protecție pe o raza de 100 de metri în jurul perimetrului exterior al tuturor unităților de învățământ din județul Brașov.
  • Decalarea orelor de început și sfârșit ale activității la nivelul instituțiilor, în vederea reducerii aglomerării la orele de vârf.
  • Interzicerea desfășurării de evenimente publice (concerte, târguri, bâlciuri, evenimente sportive și de agrement) care favorizează aglomerații de persoane, al căror număr nu poate fi controlat și în perimetre greu delimitabile. Aceste măsuri nu afectează activitățile deja reglementate cum ar fi teatre, operă, cinematografe, care au activitatea reglementată prin Hotărâri anterioare.
  • Obligativitatea igienizării spațiilor comune din imobile (lift, casa scărilor) de către Asociațiile de Proprietari.
  • Obligativitatea ca autoritățile locale să efectueze lucrări de dezinfecție a spațiilor publice pe care le au în administrare.
    De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență recomandă ferm purtarea măștii pe toata durata deplasării în afara domiciliului. O altă recomandare este ca persoanele vulnerabile (vârstnici, persoane cu istoric medical) să evite frecventarea locurilor publice aglomerate. Pentru aceste persoane se vor implementa sisteme de prioritate. Comitetele Locale pentru Situații de Urgență vor implementa aceste măsuri în locurile aglomerate stabilite prin hotărârile acestora.
    Hotărârea nr. 24 din 7 octombrie 2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a intrat în vigoare la data emiterii.
Citeste și:  Marșul bicicliștilor revine pe străzile Brașovului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.