Ultimă oră. Răsturnare de situație privind construcția Aeroportului Ghimbav

Consiliul Judeţean (CJ) Braşov a desemnat câştigătoare a licitaţiei pentru realizarea terminalului de pasageri al aeroportului, în urma reanalizării ofertelor, firma clasată iniţial pe locul al doilea, se arată într-un comunicat remis vineri Brașov Știri, semnat de preşedintele CJ, Adrian Veştea.

„În urma aplicării deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) (…) din data de 20 iunie 2019, prin care a fost admisă contestaţia depusă de către Asocierea BOG’ART SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA în ceea ce priveşte rezultatul procedurii de achiziţie publică prin licitaţie deschisă pentru realizarea obiectivului „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav Etapa a III-a – Proiectare şi Execuţie Lucrări de Construcţii şi Instalaţii Obiectul Terminal de Pasageri”, în intervalul 20 iunie – 17 iulie, comisia de licitaţie din cadrul Consiliului Judeţean Braşov a reevaluat cele patru oferte depuse. (…) Comisia de evaluare a ofertelor a desemnat câştigătoare oferta prezentată de Asocierea Bog’Art SRL (lider asociere) – SC UTI Grup SA (asociat) – SC UTI Facility Management SA (asociat), după aplicarea criteriului de atribuire şi verificarea documentelor-suport aferente probării informaţiilor prevăzute în DUAE, cu o valoare de 122.337.126,00 lei, fără TVA (145.581.179 lei, inclusiv TVA)”, se precizează în comunicat.

Citeste și:  Întâlnire de lucru la Penitenciarul Codlea, organizată în baza Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate

Potrivit sursei citate, valoarea estimată a acestui proiect de investiţii a fost de 136.097.300 lei, fără TVA (161.955.787 lei, inclusiv TVA).

„Comisia a întocmit Raportul procedurii în data de 17 iulie şi l-a înaintat la ANAP, în vederea obţinerii Avizului conform necondiţionat pentru întreaga procedură, iar acest aviz final a fost primit astăzi. Tot astăzi, comisia de licitaţie a transmis comunicările către cei patru ofertanţi. Din acest moment urmează o perioadă de contestaţii de zece zile. În cazul în care nu vor fi înregistrate contestaţii, contractul pentru proiectarea şi execuţia Terminalului de Pasageri al Aeroportului ar putea fi semnat în data de 31 iulie”, a menţionat sursa citată.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Pe 24 iulie, este stabilit primul termen în judecarea plângerii împotriva deciziei CNSC depusă la Curtea de Apel Braşov de către firma care iniţial a fost declarată câştigătoare a acestei licitaţii.

Termenul pentru realizarea documentaţiilor de proiectare pentru construcţiile şi instalaţiile terminalului este de trei luni, iar durata de execuţie a lucrărilor este de nouă luni, a mai informat sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.