Un bărbat cu antecedente din Prejmer, arestat pentru furt dintr-un autoturism

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au reușit identificarea și prinderea unei persoane bănuită a fi autoarea unui furt din autoturism.

Cercetările efectuate de polițiști au arătat faptul că, în data de 21 februarie 2023, în jurul orei 08.00, persoana ar fi distrus unul din geamurile unui autoturism, ce se afla parcat pe str. Turnului din localitatea Brașov, după care a sustras o poșetă în care se aflau un telefon mobil, un portofel cu documente personale și o sumă de bani.

Astfel, în urma activităților operative desfășurate, polițiștii au reușit identificarea persoanei suspecte de comiterea furtului, respectiv un bărbat din comuna Prejmer, care fusese condamnat anterior pentru alte fapte de natură penală.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Pentru probarea activității infracționale a bărbatului, în data de 26 februarie 2023 polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, cu această ocazie fiind identificate și ridicate bunuri de interes în cauză.

Polițiștii au dispus măsura reținerii suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Ulterior acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.