
Polițiștii brașoveni au dispus reținerea unei persoane, după ce, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aceasta ar fi autoarea unor furturi de biciclete.
Așadar, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov efectuează cercetări după ce, în luna octombrie 2022, au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, de pe scara blocului, i-a fost sustrasă bicicleta, în valoare de aproximativ 3000 lei, cu toate că aceasta era asigurată cu sistem antifurt.
În urma anchetei desfășurate, polițiștii au identificat presupusul autor, fiind vorba despre un bărbat de 49 ani, din municipiul Brașov. Mai mult, s-a stabilit că acesta ar fi comis anterior un alt furt de bicicletă, în valoare de aproximativ 7000 lei, prin același mod de operare.
Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat și au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, a persoanei cercetate și introducerea acesteia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea anchetei.