Un brașovean, reținut de către polițiști pentru nerespectarea ordinului de protecție

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu”.

În fapt, la data de 23 septembrie 2021, în jurul orei 12.05, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din municipiul Brașov cu privire la faptul că fostul său concubin ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 23 septembrie 2021, în jurul orei 09.20, bărbatul, în vârstă de 39 ani, s-ar fi deplasat la locul de muncă al femeii, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, respectiv obligația de a păstra o distanță de 100 metri față de locul de muncă al persoanei vătămate.”, a transmis purtătorul de cuvânt al poliției, Alina-Maria Ivan.

Ulterior, în jurul orei 12.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul s-ar fi deplasat din nou la locul de muncă al femeii, încălcând și de această dată obligațiile stipulate în ordinul de protecție provizoriu.

„În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.”, a transmis purtătorul de cuvânt al poliției, Alina-Maria Ivan.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.