Un nou refugiu montan, dotat cu panou solar cu prize USB, în Munții Făgăraș

Turiștii care ajung, iarna aceasta, în Munții Făgăraș au la dispoziție un nou refugiu montan modern, lângă Portița Avrigului. Construcția, realizată din panouri tip sandwich, cu pereți izolați, dispune de un panou solar cu prize USB și poate adăposti până la 20 de persoane. Ridicarea lui a costat 96.000 de lei și a fost decontată de Consiliul Județean Sibiu, potrivit Digi24.ro.

Situat la 2.186 de metri altitudine, în Munții Făgăraș, refugiul ridicat lângă Portița Avrigului are pereți izolați din panouri tip sandwich, podea întărită și tablă striată în zona de acces, ușă metalică multifuncțională cu acces dedicat pentru iarnă și este dotat cu un panou solar cu prize USB și bec led. Construcția poate adăposti până la 20 de persoane și a fost dată în folosință la începutul lunii octombrie 2022.

Citeste și:  Forțele ruse și-au intensificat atacurile în estul Ucrainei

Pentru ridicarea refugiului montan care măsoară 18 mp, a fost nevoie de intervenția unui elicopter, care a făcut trei transporturi. Terenul aferent refugiului a fost pus la dispoziție de Primăria Orașului Avrig, iar costurile pentru achiziționarea, transportul și montarea construcției, în valoare de 96.000 lei, au fost suportate din bugetul Consiliului Județean Sibiu.

„Refugiul turistic Portița Avrigului este al doilea refugiu finanțat de Consiliul Județean Sibiu, după Refugiul de lângă Lacul Călțun, montat în noiembrie 2014”, au transmis, la inaugurare, autoritățile județene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.