Un procuror a fost arestat după ce a distrus probele dintr-un dosar în care un preot era acuzat de viol

Săptămâna trecută, pe 13 iunie, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii față de un procuror al unui parchet de pe lângă o judecătorie sub aspectul sâvârșirii infracțiunilor de sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că, în cursul anului 2024, după administrarea mijloacelor de probă într-un dosar de urmărire penală în care se cerceta săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, dosar instrumentat de parchetul în care își desfășura activitatea în calitate de prim-procuror, inculpatul a sustras mai multe documente utile aflării adevărului în cauză.

Totodată, în scopul împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală a autorului infracţiunii, inculpatul le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare celor declarate inițial de suspect, cu consecința clasării dosarului penal menționat.  

Citeste și:  Brașovul, pe harta unei anchete DIICOT de amploare: investitori din străinătate, înșelați prin platforme false

În cursul zilei de astăzi, procurorul de caz a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii încuviințarea luării măsurii preventive a reținerii şi a măsurii arestării preventive/arestului la domiciliu față de magistrat, măsura fiind avizată favorabil.

Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.