Un reprezentant al societății civile va verifica și aviza proiectele de urbanism ale Brașovului

Prima ședință de lucru a noii Comisii Tehnice de Urbanism, formată doar din specialiști, va avea loc săptămâna viitoare. Un reprezentant al societății civile va verifica și aviza proiectele de urbanism ale Brașovului.

La începutul acestei săptămâni, a avut loc ședința de ședința de constituire a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), din care fac parte reprezentanți ai Ordinului Arhitecților din România, filiala Brașov-Covasna-Harghita, membri ai Registrului Urbaniștilor din România, reprezentanți ai departamentelor tehnice din Primăria Brașov și un reprezentant al societății civile.

Este prima comisie tehnică formată exclusiv din specialiști, conform prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Această comisie are un rol consultativ, cu atribuții de analiză, expertizare tehnică și consultanță, care asigură fundamentarea tehnică a avizului Arhitectului-șef al Municipiului Brașov.           

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

,,Felul în care se iau deciziile legate de cum va arăta orașul nostru trebuie să aibă de-a face cu specialiști și cu felul în care comunitatea își dorește să arate orașul. De aceea, Comisia Tehnică trebuie să fie compusă din specialiști, de la Ordinul Arhitecților din România, de la Registrul Urbaniștilor din România, precum și un reprezentant al societății civile”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu, la momentul lansării procedurii de selecție pentru reprezentantul societății civile.

Comisia Tehnică de Urbanism are în componență 13 membri, care, începând de săptămâna viitoare, vor aviza toate documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism. Aceștia sunt: 

Citeste și:  Spitalul Municipal Săcele investește 6 milioane de lei în combaterea infecțiilor nosocomiale, cu fonduri europene prin PNRR

– 4 arhitecți, membri ai Ordinului Arhitecților din România, filiala Brașov- Covasna- Harghita: Bogdan Cristescu, Adrian Ianchiș, Lorand Bartha și Dragoș Oprea;

– 3 membri ai Ordinului Arhitecților din România, filiala Brașov- Covasna- Harghita și membri ai Registrului Urbaniștilor din România: Nicolae Țaric, Răzvan Dracea și Gabriel Roznovăț;

– Arhitectul Șef al Municipiului Brașov: Marilena Manolache;

– Șeful Serviciului Autorizări în Construcții: Marcel Priceputu-Wagner;

– Șeful Serviciului Amenajarea Teritoriului și Gestiune Date Urbane: George Neculoiu;

– Șeful Serviciului Administrarea Patrimoniu și Urbanism Comercial: Cristine Manolache;

– Directorul Direcției Tehnice: Marius Comănici;

– Reprezentantul societății civile, pentru următoarele 3 luni: Alexandra Stoica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.