Un sat din Elveția trăiește sub amenințarea muntelui. Până la 20 de milioane de metri cubi de rocă sunt instabili

Locuitorii satului alpin Kandersteg, din cantonul Berna, Elveția, trăiesc sub amenințarea unei posibile alunecări masive de teren. Formațiunea stâncoasă Spitze Stei, aflată deasupra localității, a devenit tot mai instabilă, iar specialiștii estimează că zona afectată însumează între 15 și 20 de milioane de metri cubi de rocă, relatează Associated Press.

În Kandersteg locuiesc aproximativ 1.300 de persoane. Dacă întreaga masă instabilă s-ar desprinde într-un singur eveniment, consecințele ar putea fi de proporții. Experții consideră însă că scenariul mai probabil este ca versantul să se dezintegreze treptat, nu să se prăbușească în totalitate dintr-o dată.

Zona este monitorizată permanent, iar autoritățile au pregătit planuri de evacuare. Localnicii spun că sunt conștienți de risc, dar că măsurile luate până acum le permit să își continue viața fără panică.

Citeste și:  Premierul Moldovei și-a ținut promisiunea făcută fiului său. Au traversat împreună, înot, Strâmtoarea Bosfor

Specialiștii leagă instabilitatea tot mai mare a versanților alpini de topirea ghețarilor și dezghețarea permafrostului. Markus Stoffel, profesor la Universitatea din Geneva și specialist în schimbări climatice și riscuri naturale, explică faptul că gheața din sol și dintre roci funcționează asemenea unui „ciment”; odată ce aceasta se topește, versanții devin mai instabili.

Situația de la Kandersteg readuce în atenție catastrofa produsă în mai 2025 la Blatten, o altă localitate elvețiană, unde o masă uriașă de rocă și gheață s-a prăbușit de pe munte și a acoperit cu noroi aproape întregul sat. Localitatea fusese evacuată preventiv înaintea dezastrului.

Experții avertizează că astfel de fenomene ar putea deveni mai frecvente în Alpi pe măsură ce temperaturile cresc. În unele cazuri, costurile pentru protejarea infrastructurii și a comunităților montane ar putea deveni atât de mari încât viabilitatea unor localități să fie pusă sub semnul întrebării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.