Șofer reținut la Zărnești pentru mai multe infracțiuni

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 04 iulie 2021, în jurul orei 23.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe strada Râului din Orașul Zărnești, județul Brașov, a avut loc un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale, în care a fost implicat un autovehicul.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,83 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul, în vârstă de 23 ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehiculul nu este înmatriculat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.