Un tânăr din Mândra (Brașov) a fost reținut după ce a furat 100 m de cablu electric din cupru

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Voila au reușit identificarea și prinderea unei persoane bănuită că ar fi autoarea unei infrațiuni de furt de cablu electric din cupru.

În data de 22 noiembrie 2022, polițiștii au fost sesizați de către administratorul unei societăți despre faptul că, în perioada 17-22 noiembrie 2022, persoane necunoscute au sustras aproximativ 100 m cablu electric din cupru din punctul de lucru al societății, aflat pe raza comunei Mândra.

Astfel, în urma activităților operative și a perchezițiilor efectuate în data de 23 martie 2023, s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea furtului, un tânăr de 27 ani, din satul Mândra, județul Brașov.

Citeste și:  „B.E.S.T. – Brașov, Estetică Simbolistă și Tradiții urbane”, pe 30 octombrie, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov

Mai mult, la stâna acestuia au fost găsite doua plase monofilament și 33 cartușe cu alice, ce reprezintă muniție destinată armelor de foc de vânătoare, fapt pentru care cercetările au fost extinse cu privire la legalitatea deținerii acestora.

Polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti în cadrul dosarului penal constituit, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”furt calificat, nerespectarea regimului armelor si al munițiilor, deținerea uneltelor de plasa de tip monofilament’’, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând a se propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Citeste și:  Începe Dracula Film Festival 2024 - vezi care sunt evenimentele de neratat ale festivalului de film fantastic de la Brașov

Foto. Imagine cu caracter ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.