Un tunisian care ședea ilegal la Brașov va fi expulzat

Poliţiştii de imigrări din Braşov, în cooperare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, au depistat un cetăţean tunisian care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere temporară. Pe numele acestuia a fost emisă o comunicare de părăsire a României, în cel mult 3 zile, şi a fost sancţionat contravenţional cu avertisment.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Braşov au efectuat, la data de 04 noiembrie a.c., o acțiune în cooperare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov pe linia  prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, pe raza municipiului Braşov, un cetățean tunisian în vârstă de 55 ani.

Citeste și:  Creșa Brașov promovează educația pentru mediu prin "Săptămâna Verde"

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinul a intrat legal, pe teritoriul  României, în baza paşaportului şi a permisului de ședere temporară în scop de muncă, emis de un stat membru UE, însă la expirarea perioadei legale de şedere nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetățeanului tunisian o comunicare prin care este obligat să părăsească România în cel mult 3 zile și l-au sancţionat contravenţional cu avertisment în conformitate cu prevederile OUG 194/2001 privind regimul străinilor în România, republicată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.