UNBR extinde interdicțiile pentru avocații foști procurori. Nu pot acorda asistență juridică nici la poliția din raza parchetului unde au activat

Uniunea Națională a Barourilor din România a adoptat o decizie cu caracter interpretativ prin care clarifică modul de aplicare a articolului 40 alineatul 1 din Statutul profesiei de avocat. Potrivit hotărârii, avocații care au fost procurori nu pot acorda asistență juridică, timp de cinci ani de la încetarea funcției, nu doar la parchetul unde și-au desfășurat activitatea, ci și la unitățile de poliție aflate în raza de competență a acelui parchet.

Decizia a fost adoptată după ce Baroul Sibiu a solicitat o interpretare unitară a prevederilor legale, în urma unui caz în care un fost procuror a fost desemnat să asiste un suspect la Poliția Municipiului Sibiu, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Consiliul UNBR arată că noțiunea de „organ de urmărire penală”, prevăzută la articolul 40 alineatul 1 din Statut, include atât parchetele, cât și organele de cercetare penală, respectiv structurile de poliție judiciară aflate sub coordonarea acestora. Totodată, interpretarea extinsă urmărește protejarea dreptului la un proces echitabil, a imparțialității actului de justiție și prevenirea folosirii relațiilor profesionale dobândite în perioada exercitării funcției de procuror.

UNBR precizează că interdicția se aplică întregii unități de parchet sau de poliție în care fostul procuror și-a desfășurat activitatea și nu doar structurii ori compartimentului din care a făcut parte. De asemenea, restricția rămâne valabilă și atunci când actele de urmărire penală sunt efectuate prin comisie rogatorie de alte unități de parchet, dacă sunt implicate structurile de poliție cu care fostul procuror a colaborat în activitatea sa.

Sursa: juridice.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.