Unde Mergem, prima aplicaţie de turism românească bazată pe conţinut documentat

Ziua mondială a turismului este marcată, în fiecare an, la 27 septembrie, de către 159 de ţări, şase membri asociaţi, doi observatori şi peste 500 de membri afiliaţi ai Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO) – agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
Tema Zilei mondiale a turismului 2023 este „Turismul şi investiţiile verzi”, oficialii ONU şi ai Organizaţiei Mondiale a Turismului susţinând că a venit timpul pentru soluţii inovatoare în turism, nu doar pentru investiţii tradiţionale, care promovează şi susţin creşterea economică şi productivitatea.

Unde Mergem – prima aplicaţie de turism românească bazată pe conţinut documentat.
Este ceea ce ne-am propus și noi să facem: îi ajutăm pe oameni să descopere locuri frumoase și oamenii faini din spatele lor, puși pe treabă, orientați evident către satisfacția celor care le calcă pragul.
Documentăm și prezentăm destinații care își propun să facă un turism sustenabil și încep să facă pași pentru asta.
În activitatea noastră de pre-documentare și documentare, suntem foarte atenți la aspectele legate de protejarea mediului, reciclare și folosire sustenabilă a resurselor. Și punem în valoare toate acestea printr-o soluție inovatoare – o aplicație care începe să devină, pas cu pas, primul ghid de încredere în România.

De ce „inovatoare”?
Pentru că suntem una din primele platforme online din lume care nu se mai bazează pe „user generated content”, un model business care începe să-și arate limitele din cauza scăderii continue a calității acestui tip de conținut, de multe ori copiat, duplicat, subiectiv, câteodată chiar junk. Și noi ne bazăm pe utilizatori și îi încurajăm să ne sugereze locuri pentru a le documenta pentru o eventuală recomandare, dar nu le pot recomanda direct. Utilizatorii care doresc și le face plăcere să se implice mai mult pot deveni Contributori, după ce parcurg un scurt program de acomodare cu principiile și conceptul ghidului Unde Mergem®. Iar cei mai activi și mai implicați dintre ei se pot califica pentru a intra în echipa de UMeRiști, de dezvoltare a ghidului Unde Mergem în România.

De ce „de încredere”?
Întreg conținutul nostru este documentat la fața locului și este prezentat într-un mod obiectiv care reflectă fidel realitatea, sub forma unor recomandări care sunt apoi actualizate periodic.
Ne place să spunem că „prezentăm România frumoasă, așa cum este ea” – asta înseamnă că recomandăm doar destinații și locuri din acestea care merită să devină răspuns la întrebarea „unde mergem?” și le prezentăm așa cum sunt ele, și cu bune și cu mai puțin bune (dacă e important să fie știute), fără să le facem reclamă.
Nu dăm verdicte, nu încercăm să influențăm pe nimeni, ci vrem să îi ajutăm pe oameni ca, după o lectură de doar câteva minute, să își facă o idee completă despre locul recomandat și să decidă SINGURI dacă se potrivește preferințelor, dorințelor, bugetului lor. Și ne bucurăm că la mai bine de trei ani de la lansare și aproape 600 de recomandări #undemergem listate, nimeni nu ne-a reproșat că a ajuns într-un loc și a găsit altceva decât i-am spus noi că o să găsească. Iar asta, suntem siguri, va duce la (re)câștigarea încrederii în destinația turistică România. Și avem semnale că începe să se întâmple deja asta.

Nu e deloc ușor și nu am fi reușit să ajungem aici fără ajutorul unor parteneri comerciali și instituționali, care au înțeles utilitatea și importanța demersului nostru. Le mulțumim cel mai bine făcându-ne treaba fără să deviem nicio clipă de la conceptul, misiunea și viziunea noastră, de a face un ghid de încredere în România. Să mergem cu bine, sperăm cât mai curând, în TOATĂ România!

Dezvoltată de o companie cu sediul în Brașov, platforma Unde Mergem® și-a propus să fie un ghid online al României care să readucă încrederea românilor în destinațiile interne, prin faptul că recomandă doar locuri orientate evident către satisfacția clienților și vizitatorilor, de unde sunt șanse mari să plece mulțumiți pentru timpul și banii cheltuiți acolo!
După părerea fondatorului companiei, Iulian Pufu, ceea ce îi lipsea României din punct de vedere al promovării turistice nu este reclama ci publicitatea corectă – prezentarea de informaţii reale, documentate, actualizate, obiective, care să îi fie de real ajutor unui potenţial vizitator ( din intern sau din extern) atunci când planifică sau face deja o călătorie prin România. România este ca o fată de la ţară, pe care îţi face mare plăcere să o vezi așa cum e, frumoasă cu obrajii îmbujoraţi, îmbrăcată în ia cusută de mama şi bunica ei… Dar când începi să o machiezi şi să o îmbraci în haine scumpe, de firmă, s-a terminat cu autenticul şi cu plăcerea! – asta credem că s-a întâmplat şi încă se întâmplă în multe materiale de promovare, locale, naţionale şi chiar internaţionale, în care destinaţiile din România sunt prezentate pompos, într-un mod exagerat, de multe ori fără nicio legătură cu realitatea şi mai ales, fără detalii concrete (unde, cum, de ce, când) utile pentru potenţialii vizitatori.
De aceea, cu mai bine de 10 în urmă a început să planifice, iar de aproximativ 3 ani (chiar în Pandemie), împreună cu Alina Felea, partenera lui de viață și de proiect, au început să lucreze efectiv la cea mai ambiţioasă iniţiativă independentă privată de prezentare online a destinaţiilor turistice din România: Unde Mergem® – o platformă online în care este prezentată România frumoasă, aşa cum este ea!
Cum facem asta? Mergem în destinaţii şi în locuri din România, le evaluăm, le documentăm la faţa locului şi le prezentăm celor aflaţi în căutare de informaţii turistic, aşa cum sunt ele, şi cu bune şi cu mai puţin bune (dacă este cazul). Nu facem reclamă nimănui ci le prezentăm cu cuvintele noastre, obiectiv, fără să fim influenţaţi în niciun fel de proprietari şi/sau factori de decizie. Nu dăm verdicte, nu facem topuri ci îi lăsăm pe utilizatorii noştri să aleagă, dintre recomandările listate, ce se potriveşte dorinţelor, bugetului, preferinţelor lor.
Atunci când prezentăm o Destinaţie, încercăm să oferim utilizatorilor toate informaţiile necesare şi utile ca să planifice şi/sau să petreacă un City-Break (sau chiar o vacanţă acolo): o descriere a destinaţiei în care abordăm şi aspecte culturale, istorice, etnografice, gastronomie etc. (ex. https://undemergem.ro/ro/places/valea-ghimesului sau https://undemergem.ro/ro/places/clisura-dunarii) și recomandări de atracţii (istorice, naturale, antropice, trasee de drumeţie, de biciclete etc.) şi locuri – unde să doarmă, unde să mănânce, distracţie, activităţi, experienţe etc., – în care să îşi cheltuiască timpul şi banii fără niciu
regret!

Astfel, uşor-uşor, pas cu pas, destinaţie cu destinaţie, loc cu loc, atracţie cu atracţie, documentate şi listate sub forma unor recomandări obiective, facem primul ghid de călătorie în România, care sperăm să redea românilor încrederea în destinațiile interne! Într-un mediu online în care totul se face pentru audienţă şi pentru trafic, conceptul nostru este inovator prin orientarea reală către satisfacerea nevoilor de informare corectă ale utilizatorilor care planifică sau petrec deja timp într-o destinaţie turistică.
Este şi sustenabil (după o investiţie iniţială de peste 100.000 euro din fonduri europene și de la fondator), acum se susţine din contribuţiile partenerilor. Și deşi a atins probabil abia 1% din potenţialul de dezvoltare, Unde Mergem® este aplicaţia românească de timp liber cu cea mai mare rată de creştere – medie +5% de la o lună la alta – a numărului de instalări şi utilizatori autentificaţi. De asemenea, calitatea conţinutului a făcut ca majoritatea paginilor din website- ul undemergem.ro să fie afişate organic în primele 10 rezultate pe interogări Google specifice iar câteva zeci dintre ele, chiar pe primele 3 locuri (ex. trasee drumetie brasov, cascada tamina, herghelia sambata de jos, valea ghimesului, malnas bai etc.,), deşi avem o concurenţa acerbă în acest tip de conţinut, cu multe website-uri vechi şi consacrate!
În cei trei ani de la lansare, mica dar ambițioasa noastră echipă de UMeRiști a reuşit să documenteze (la faţa locului, trăind experienţa vizitatorului/ clientului) şi să listeze în platformă peste 580 de destinaţii, puncte de interes, trasee de drumeţie, de biciclete etc. organizate pe Regiuni, Judeţe, Localităţi şi secţiuni, astfel încât să poată fi consultate uşor de utilizatori iar aceştia să le aibă mereu la îndemână, în telefonul lor; pot inclusiv să le Salveze în wish-list-uri, să le distribuie altora, să le Evalueze şi să le scrie Recenzii în care îşi prezintă experienţele proprii acolo. Iar interesul arătat, mult peste estimările noastre cele mai optimiste pentru primii 3 ani, ne onorează şi ne motivează să continuăm:

  • timpul petrecut de utilizatori în site-ul şi aplicaţia Unde Mergem® a crescut de la câteva zeci
    de secunde/ sesiune până la peste 4 minute (pentru o aplicaţie locală care nu e TikTok sau
    Instagram e un rezultat foarte bun, şi suntem abia la început).
  • peste 11.800 de oameni din toată lumea şi-au instalat aplicaţia (organic, fără niciun fel de
    promovare), peste 7800 de utilizatori s-au autentificat în aplicaţie; în prezent, aplicaţia este
    accesată de peste 300 ori/zi (în medie).
  • peste 50 de parteneri instituţionali, comerciali şi sponsori care sprijină deja această iniţiativă
    beneficiază de o expunere online extraordinară şi de o promovare directă către o comunitate
    din ce în ce mai numeroasă de oameni aflaţi în căutare de locuri unde să se simtă bină şi unde
    să trăiască experienţe de calitate.
    Să mergem cu bine, sperăm cât mai curând, în toată România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.