Unde votăm la alegerile din 9 iunie?

Peste doar 4 zile, în 9 iunie, România organizează prima serie de alegeri din acest an, cele pentru membrii din România în Parlamentul European și cele pentru autoritățile administrației publice locale. Conform prevederilor legale, alegerea autorităților locale se poate face doar în localitatea în care cetățeanul cu drept de vot își are domiciliul sau reședința, stabilită în anumite condiții, pe când, în cazul votului pentru reprezentanții țării noastre în Parlamentul European, acesta se poate exprima, în condițiile în care nu suntem în localitatea în care avem domiciliu sau reședința, la orice secție de votare din localitatea în care ne aflăm, pe listele suplimentare.

Citeste și:  Bastionul Țesătorilor din Brașov se transformă din nou în scenă de jazz: a patra ediție JAZZ BASTION

            Astfel, în municipiul Brașov pot vota la alegerile locale următoarele categorii de cetățeni:

  • cei care au domiciliu în Brașov (adresa din cartea de identitate/buletin), dacă nu și-au stabilit reședința în altă localitate și nu s-au înregistrat pe listele permanente din acea localitate;
  • cei care și-au stabilit reședința în Brașov anterior datei de 11 aprilie 2024 și au solicitat, cu cel puțin 45 de zile înainte de data alegerilor (25 aprilie), înscrierea pe listele permanente;
  • cei care și-au stabilit reședința în Brașov anterior datei de 11 aprilie 2024, dar nu au solicitat înaintea datei de 25 aprilie, înscrierea pe listele permanente. Ei vor vota pe listele suplimentare la secția la care sunt arondați, în funcție de adresa de reședință;
Citeste și:  Alarmant! Mii de elevi cu note sub 5, admiși la liceu

În cazul alegerilor pentru membrii României în Parlamentul European, pe lângă cetățenii din categoriile mai sus menționate, la secțiile din municipiul Brașov pot vota și cetățenii care nu au domiciliul sau reședința în orașul nostru, în condițiile menționate anterior. Aceștia vor vota pe listele suplimentare de la secția la care aleg să își exprime opțiunea pentru alegerile europarlamentare.

Cum aflu la ce secție sunt arondat și unde este situată secția?

Primăria Brașov pune la dispoziția alegătorilor o aplicație prin intermediul căreia aflăm la ce secție trebuie să votăm, unde este situată această secție și cum putem ajunge la ea.

Astfel pe site-ul primăriei, www.brasovcity.ro, puteți accesa linkul de acces fie la secțiunea “Caută”, din meniul principal, secțiunea ,,Caută în hartă secția ta de votare!” sau în meniul dedicat pentru Alegeri 2024 din secțiunea “Servicii Cetățeni”.

Citeste și:  Noi decizii ale comisiei de circulație! O parte dintre hotărâri vizează reglementarea circulației pe mai multe străzi din Brașov

Prin acest serviciu, cetățenii pot vizualiza în hartă secția de votare la care sunt arondați prin introducerea în caseta de căutare a adresei de domiciliu (strada si numărul poștal).  Astfel, se va obține adresa și poziția secției de votare, precum și modul în care se poate ajunge la secția de votare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.