UNHCR solicită statelor să elimine barierele care pot împiedica accesul refugiaţilor la vaccinurile COVID-19

La patru luni de la prima livrare a vaccinurilor COVID-19 din COVAX, iniţiativa globală pentru a asigura distribuţia echitabilă a vaccinurilor, UNHCR, Agenţia ONU pentru Refugiaţi, solicită statelor să accelereze implementarea campaniilor de vaccinare şi să elimine barierele ce pot împiedica accesul la vaccinuri, al celor 82,4 milioane de persoane strămutate forţat, la nivel global.

UNHCR monitorizează includerea refugiaţilor şi a solicitanţilor de azil în planurile de vaccinare COVID-19 şi implementarea acestora în 162 de ţări.

Dintre cele 126 de ţări cu o populaţie de refugiaţi de peste 500 de persoane, UNHCR a confirmat că 123 au inclus în mod explicit refugiaţii în planurile lor de vaccinare sau au oferit asigurări că vor face acest lucru. Acesta este şi cazul solicitanţilor de azil în 93 din 96 de ţări.

Mai mult, UNHCR poate confirma că refugiaţi şi solicitanţi de azil au început să primească vaccinuri împotriva COVID-19, în 91 din cele 162 de ţări monitorizate. UNHCR felicită statele care au inclus persoanele strămutate forţat în campaniile de vaccinare şi le îndeamnă pe celelalte să urmeze exemplul lor.

Citeste și:  O nouă ediție a programului Start-up Nation tot mai aproape de aprobare

„În întreaga lume, am văzut un angajament neclintit de a nu lăsa refugiaţii în urmă în planificarea vaccinării împotriva COVID-19,” a spus Ann Burton, şefa secţiei de sănătate publică a UNHCR. „Dar barierele din calea vaccinării persistă. Sunt necesare eforturi mai puternice pentru a se asigura că angajamentele statelor privind incluziunea refugiaţilor se transformă în realitate tangibilă.”

„România se numără printre ţările care au adaptat legislaţia pentru a include refugiaţii în planul naţional de vaccinare,” a spus Nisreen Rubaian, Reprezentanta UNHCR în România, adăugând că „într-o pandemie globală, nimeni nu este în siguranţă până când toată lumea nu este în siguranţă.” UNHCR, împreună cu Inspectoratul General pentru Imigrări şi partenerii români, s-au asigurat că refugiaţii şi solicitanţii de azil au acces la toate informaţiile relevante privind programul de prevenire şi vaccinare COVID-19 prin campanii digitale şi diseminarea informaţiilor în comunităţile de refugiaţi. Solicitanţii de azil şi refugiaţii pot beneficia de vaccin fie prin înscrierea pe platforma naţională de vaccinare, fie prin cele şase centre de recepţie ale guvernului.

Citeste și:  Ilie Năstase vine la Brașov pentru premiera documentarului NASTY! Astăzi, la Cinema One și Cinema City

Pentru a se înregistra sau pentru a primi vaccinul, unele state solicită documente de identitate pe care refugiaţii adesea nu le au. Alţii au înfiinţat sisteme online care pot descuraja sau preveni persoanele fără acces la internet sau care nu au competenţe digitale, să se înregistreze pentru vaccinuri.

În mai multe ţări, centrele de vaccinare sunt situate departe de zonele în care locuiesc refugiaţii, ceea ce i-ar putea împiedica să se imunizeze. Acesta este cazul în special în Africa Subsahariană, unde cazurile de COVID-19 raportate recent sunt în creştere, spre deosebire de declinul observabil din multe părţi ale lumii.

Alţi factori care împiedică oamenii să se vaccineze includ costul real sau perceput al serviciilor de vaccinare, barierele lingvistice, precum şi lipsa de informaţii, dezinformarea şi oportunităţile limitate de a pune întrebări, ceea ce poate duce la ezitări privind vaccinarea.

UNHCR salută eforturile statelor de a depăşi aceste obstacole. Moldova şi Serbia au prioritizat vaccinarea persoanelor care locuiesc în centrele de azil, în timp ce în Serbia, campania de vaccinare este finalizată şi pentru refugiaţii care locuiesc în spaţii private. Senegalul şi Camerun au permis refugiaţilor să se înregistreze în unităţi sanitare desemnate şi în consiliile oraşelor din vecinătatea comunităţilor lor. Portugalia a introdus un sistem specific de înregistrare pentru persoanele fără acte pentru a se asigura că nimeni nu este exclus din campania de vaccinare. Între timp, în Republica Democrată Congo (RDC), cea mai mare campanie de conştientizare cu privire la COVID-19, din regiune, a ajuns la peste 1,7 milioane de oameni de la începutul pandemiei.

Citeste și:  Brașov: Începe prima campanie de dezinsecție din acest an

UNHCR este gata să colaboreze cu toate statele pentru a se asigura că cel puţin 20% din refugiaţi sunt vaccinaţi până la sfârşitul anului 2021, conform obiectivului stabilit de COVAX. De asemenea, Agenţia îndeamnă statele cu doze excedentare de vaccin să le împartă cu ţările cu venituri mici şi medii şi să sprijine facilitatea COVAX.

„Dincolo de imperativul moral, acest lucru este în interesul nostru colectiv”, a spus Burton. „Atâta timp cât pandemia rămâne sub control, este o ameninţare pentru toată lumea de pretutindeni.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.