Universitatea Transilvania din Brașov i-a premiat și în acest an pe șefii de promoție ai tuturor facultăților

20 de absolvenți ai ciclului de licență, șefi de promoție ai celor 18 facultăți din cadrul Universității Transilvania din Brașov au fost felicitați și premiați astăzi în cadrul unei festivități, la Aula Universității. 

Devenită deja o tradiție, Gala șefilor de promoție i-a avut în prim plan pe cei care au reușit să obțină cea mai mare medie în facultatea lor, pe toți anii de studiu.

Cu toții au reușit performanța mediilor peste 9, iar 3 dintre ei au absolvit cu media 10.

Munca lor a fost răsplătită de conducerea Universității, și pe lângă felicitările adresate de Rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. dr. Ioan Vasile Abrudan, absolvenții au primit și o mică atenție din partea instituției – suma de o mie de lei și câteva cadouri care să le amintească de viața de student. 

Cei 20 de absolvenți, șefi ai promoției 2021 sunt:

Șef de promoțieFacultateaMedia anilor de studiu
1.Titus Andrei CalenInginerie mecanică9,82
2.Bogdan Ionuț PopaInginerie tehnologică și management industrial9,81
3.Mariana DaniȘtiința și ingineria materialelor9,38
4.Elena Simona Ivan9,38
5.Andreea Bianca PopescuInginerie electrică și știința calculatoarelor9,97
6.Lucian Alexandru Tarbă9,97
7.Adelin Ionuț NicorescuSilvicultură și exploatări forestiere9,84
8.Ispas IoanaDesign de mobilier și inginerie a lemnului9,96
9.Kollo EmiliaConstrucții9,88
10.Florentina Cătălina FloreaAlimentație și turism9,88
11.Mădălina Georgiana StatacheDesign de produs și mediu10
12.Bogdan Cristian AnghelinaMatematică și informatică10
13.Ana Maria MocanuȘtiințe economice și administrarea afacerilor9,70
14.Elisabeta HaghelPsihologie și științele educației9,89
15.Estera Mihaela ConstantinEducație fizică și sporturi montane9,91
16.Diana Georgiana IchimMuzică10
17.Alexandru AlexandrescuMedicină9,19
18.Maria Elena ȘucatăLitere9,85
19.Georgiana Alexandra ApetriDrept9,62
20.Cristina Nicoleta IoanaSociologie și comunicare9,81

Tot în cadrul acestui eveniment au fost premiați și studenții ale căror lucrări au fost desemnate cele mai bune, în cadrul Sesiunilor de comunicări științifice. În total, 19 studenți ai Universității Transilvania din Brașov au avut lucrări premiate. 

Un premiu special a primit și studenta Gall Roxana, de la Facultatea de Design de mobilier și inginerie a lemnului, câștigătoare a Bursei de Excelență Transilvania. 

Universitatea Transilvania din Brașov îi felicită pe toți absolvenții promoției 2021, mai ales că anul care tocmai s-a încheiat a fost unul atipic și plin de provocări. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.