„Urșii”, aproape de un egal la Râșnov

ACS Kids Tâmpa Brașov a fost învinsă, în deplasare, cu 1-0 (0-0), de Olimpic Cetate Râșnov, într-o partidă ce a contat pentru etapa a 9-a a Ligii a 3-a seria C5. Un derby frumos, echilibrat, în care o neatenție pe faza defensivă a „urșilor” a înclinat balanța în favoarea râșnovenilor. Tinerii componenți ai Kids Tâmpa au avut curaj, ambiție, dar le-a lipsit luciditatea în fața porții adverse.

„O partidă echilibrată, cu două echipe bune. Am luat gol după pauză la o greșeală pe faza noastră defensivă. Apoi s-a jucat mai mult pe contre, cu ocazii mari la ambele porți. Și noi am avut două situații foarte clare, dar nu am reușit să fructificăm niciuna, astfel că am plecat de la Râșnov fără niciun punct. Asta este! Capul sus și mergem înainte”, a declarat unul dintre antrenorii principali ai Kids Tâmpa Brașov, Ciprian Anghel.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

Olimpic Cetate Râșnov – ACS Kids Tâmpa Brașov 1-0 (0-0)
A marcat: Vârlan (min. 54)

ACS Kids Tâmpa Brașov: Alexa – Stoica, Potecu, Sburlea, Negotei – Moldovan, Dima (min. 62 Șerban) – Kerekes, Bugnar, Garvalov – Nechita
Antrenori: Vasile Tatarciuc, Ciprian Anghel
Antrenor cu portarii/Team manager: Ionuț Murariu
Preparator fizic: Eusebiu Velea

În etapa următoare, prima a returului, programată pe 29 octombrie, Kids Tâmpa va juca un alt derby, în deplasare, cu SR Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.