USR a votat pentru defeudalizarea serviciilor medical-veterinare în teritoriu

Proiectul de lege nr. 148/2019 corectează nişte inechităţi vechi în sistemul sanitar-veterinar prin uniformizarea tipului de contract pentru realizarea unor activităţi veterinare în circumscripţiile veterinare şi acordarea unei sume lunare de 10.000 lei pentru cabinetele veterinarilor concesionari care desfăşoară un program zilnic de 8 ore şi au în grijă minim 300 de unităţi vită mare.

Decizia de a susţine acest proiect de lege a venit după ce deputaţii Daniel Popescu, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, şi Stelian Ion, liderul Grupului parlamentar al USR din Camera Deputaţilor, s-au întâlnit cu reprezentanţii la nivel central ai Colegiului Medicilor Veterinari, în urma căreia au fost discutate modificările propuse şi impactul acestora asupra activităţilor medicilor veterinari.
“Uniformizarea tipului de contract ar trebui să ducă la defeudalizarea serviciilor medical-veterinare în teritoriu, acolo unde unele entităţi private pentru asistenţă veterinară au creat în ultimii 20 de ani un monopol exclusiv pentru aceste servicii. Ne mai aşteptăm că modificările vor duce la creşterea gradului de liberalizare a serviciilor de asistenţă veterinară şi mai ales la noi oportunităţi pentru absolvenţii români de medicină veterinară şi medicii veterinari tineri, autorizaţi în condiţiile legii. Cu alte cuvinte, motive în plus ca medicii veterinari să rămână în ţară”, a declarat deputatul USR Daniel Popescu, membru în Comisia pentru agricultură.
Iniţiativa instituie obligaţia direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti de a încheia contracte de concesiune pe o durată de 5 ani, cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii. Mai stabileşte acordarea, din bugetul ANSVSA, a unei sume lunare de 10.000 lei fiecărui medic veterinar cu drept de liberă practică, care deţine maximum 2 contracte şi efectuează un program zilnic de 8 ore în exploataţiile nonprofesionale pe o rază de 30 km, astfel încât să existe un număr minim de animale ce atinge 300 de Unităţi Vită Mare (UVM).
“Ne-am fi dorit ca în urma discuţiilor cu partidele politice să putem reduce contractele de concesiune la 3 ani, nu 5 cum a propus acest proiect. Este un aspect care considerăm că ar fi liberalizat piaţa şi mai mult”, a conchis deputatul USR.
Momentan, Direcţiile Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene pot încheia două tipuri de contracte cu entităţile private care oferă servicii medical veterinare:

  • de concesiune (a căror valabilitate expiră în 2021), pentru care ANSVSA plăteşte tarife aprobate prin HG nr 1156/2013 şi
  • contracte de prestări, ANSVSA plăteşte preţul ofertat de către prestator.
    USR îşi doreşte ca acest proiect să ducă la îmbunătăţirea condiţiei socio-economice şi profesionale a medicului veterinar, cu precădere a celor din mediul rural şi la o creştere simţitoare a calităţii serviciilor de asistenţă veterinară.
Citeste și:  Human Mobile Devices a dezvăluit prima sa gamă de smartphone-uri sub brand propriu: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.