USR: Alianţa PSD-ALDE nu vrea ca gărzile medicilor să fie considerate vechime în muncă

Uniunea Salvaţi România transmite că Senatul a respins proiectul de lege, iniţiat de Senatorul USR Adrian Wiener şi Deputatul USR Tudor Rareş Pop, care prevede ca gărzile efectuate de medici să fie luate în calcul ca vechime în muncă, diminuându-se, simetric şi echitabil, vârsta standard de pensionare.

În expunerea de motive, iniţiatorii legii subliniau că “alocarea acestui timp de muncă suplimentar şi care nu are caracter ocazional, ci constituie o regulă în unităţile spitaliceşti, este de natură să uzeze fizic şi psihic într-un grad mult mai mare persoanele ce desfăşoară o astfel de activitate. Astfel, foarte frecvent medicii angrenaţi în serviciul de gardă manifestă aşa numitul sindrom burnout sau sindromul epuizării profesionale ce apare în special la profesiile care implică o responsabilitate deosebită şi interacţiuni frecvente cu oamenii.”

“În timp ce dăm pensii speciale unora care au plimbat hârtii prin primării sau prin Parlament iar altora le permitem să iasă la pensie la 50 de ani, medicilor – care stau şi 48 de ore legate în spital – refuzăm să le recunoaştem munca. Medicii care efectuează gărzi alocă un timp de muncă cu mult mai mare faţă de alte categorii profesionale, iar legea noastră nu ar fi însemnat vreun privilegiu financiar special, ci – pur şi simplu – recunoaşterea muncii şi a stresului suplimentar acumulat, an de an, în timpul gărzilor. Legea creează doar posibililtatea ca doctorii să iasă la pensie, la cerere, opţional, începând de la 60 de ani fără să sufere penalităţi”, transmite Senatorul USR Adrian Wiener, de profesie medic, unul din iniţiatorii legii.

Colegiul Medicilor din România susţine asumat şi necondiţionat proiectul, considerându-l unul “corect şi legitim”. Conform unui studiu al Colegiului Medicilor Bucureşti, 55% dintre medicii bucureşteni suferă de burnout personal, 52% de burnout profesional, 36% de burnout legat de interacţiunea cu pacientul, iar 24% suferă de toate cele trei tipuri de epuizare în spital. Depăşirea timpului legal de muncă, coroborat cu desfăşurarea unei activităţi extrem de stresante şi de epuizante din punct de vedere fizic şi psihic, a dus la numeroase cazuri de deces prematur în rândul medicilor.

Posibilitate de ieşire la pensie cu câţiva ani mai repede faţă de vârsta standard de pensionare ar fi folosită doar de medicii care au ajuns la capătul resurselor biologice şi că vor fi înlocuiţi de specialişti tineri care, astfel, nu ar mai pleca din ţară.

Senatul este prima cameră sesizată.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
RSS
Facebook
Twitter
YouTube
Instagram