Vești bune! Economia României a crescut cu 5,2% în primele trei luni din 2022

Vești bune de la Institutul Naţional de Statistică! Economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5%, potrivit datelor publicate marți.

În ceea ce priveşte evoluţia PIB în ultimul trimestru al anului trecut, INS a explicat faptul că pe serie ajustată sezonier indicii de volum au fost modificaţi faţă de a doua variantă provizorie ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022, cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială.

Astfel, dacă potrivit datelor publicate în aprilie PIB a scăzut cu 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut, noile date arată că economia a consemnat un avans de 1%.

Citeste și:  Brașovenii, alături de Consiliul Județean, la Summitul de Inovare Socială

Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022 cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2021, publicată în comunicatul de presă nr. 85 din 8 aprilie 2022. Astfel: rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 101,9% la 101,1%; rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 101,6% la 103,3%; rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021, au fost revizuite de la 100,4% la 97,1%; rezultatele trimestrului IV 2021, comparativ cu trimestrul III 2021, au fost revizuite de la 99,9 la 101,0%„, se precizează în comunicatul INS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.