Vești bune pentru șoferi: Benzina și motorina s-ar putea ieftini

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău sună mobilizarea generală în Parlament. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, deputatul anunţă depunerea unor iniţiative legislative pentru eliminarea supraaccizei la carburanţi şi eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă cu timp parţial. În postare, Sighiartău îi invită pe parlamentarii de bună credinţă să se alăture iniţiativei legislative.
”Ne ținem din cuvânt: am început acțiunea pentru schimbarea în bine! Am depus, împreună cu colegi parlamentari PNL, propunerea legislativă care vizează eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă cu timp parțial precum și eliminarea supraaccizei la carburanți. Ne vom lupta în comisii și în plen pentru reușita acestui proiect reparatoriu și benefic pentru locurile de muncă, nivelul de trai și economie. Îi chemăm alături de noi pe toți parlamentarii Opoziției, pe cei de la UDMR și din grupul minorităților naționale. Îi chemăm să voteze propunerea noastră legislativă chiar și pe cei din PSD și ALDE care realizează, în al treisprezecelea ceas, cât de mult rău au făcut aceste măsuri luate de guvernele PSD-ALDE inclusiv alegătorilor care i-au trimis în Parlament. Semnalul schimbării în bine a fost dat. Hai că se poate!”, a anunţat Robert Sighiartău.

Citeste și:  Primăria a pregătit un ghid de activități pentru "Săptămâna verde" a elevilor brașoveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.