VIDEO Mixturi asfaltice și stații de betoane în mijlocul cartierului Bartolomeu

Membrii ASUM au reușit să surprindă activitatea a două societăți care se ocupă cu prepararea de mixturi asfaltice, în centrul cartierelor. Sub geamurile oamenilor, cele două societăți își văd nestingherite de treabă. Nici fumul gros care se ridică pe coșuri și nici mirosurile insuportabile nu au îndemnat autoritățile să pună întrebări legate de modalitatea autorizării unor astfel de activități în mijlocul unui cartier. Se întreabă în schimb cei de la ASUM care au și surprins furnalele cuproarelor de mixturi în plină activitate, spre disperarea locatarilor.

„În interiorul Municipiului Brașov, în cartierul Bartolomeu, zonă locuită, funcționează două stații de prepararea mixturilor asfaltice. Ilegal spunem noi! Prevederile Ordinului 119/2014 privind Normele de igienă şi sănătate publică și mediul de viaţă al populaţiei, este foarte clar. Stațiile de preparare mixturi asfaltice și betoane trebuie amplasate la cel puțin 500 m față de zona locuită. Cel puțin așa este prevăzut la art. 11 din actul normativ menționat-„Distanţele minime de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei” Pentru noi lucrurile sunt clare, mai puțin pentru RECON S.A, ARCONS S.A și autorități. Dacă nu sunt respectate distanțele minime de protecție, în aceste cazuri, trebuie suspendată activitatea celor două societăți de urgență. Solicităm public autorităților, în special Direcției pentru Sănătate Publică, dar nu numai, să intervină și să dispună măsurile legale care se impun. Viața și sănătatea oamenilor trebuie să primeze!”, se arată în comunicatul ASUM

Citeste și:  CellEAST - Primul Concurs Internațional din România dedicat exclusiv Violoncelului. Premii în valoare de 11.000 euro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.