„Villa Rock” – cazare pe acorduri muzicale! Află decizia de moment a îndrăgitului artist brașovean Adrian „Coco” Tinca

Locul în care de mai bine de 30 de ani a răsunat muzica, se transformă acum în pensiune! Este povestea recentă a îndrăgitului artist Adrian „Coco” Tinca care, nu cu mult timp în urmă, din cauza actualei situații pandemice și-a transformat casa din Ghimbav într-o pensiune prietenoasă, numită sugestiv „Villa Rock”.

Iris, Holograf sau Phoenix sunt doar o parte dintre cei care au poposit acolo de-a lungul timpului. În special înainte de pandemie, casa muzicianului a fost un reper cunoscut de mai toți artiștii care l-au vizitat pe Coco, mai ales colegii săi de trupă, veteranii rockului românesc Adrian Ordean, Costi Cămărășan, Monel Puia, Aurel „Leluț” Vasilescu și Gabriel Nicolau, cel ce i-a luat locul regretatului Leo Iorga.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

Artistul Adrian „Coco” Tinca cântă de 15 ani sub legendarul nume Compact, iar de acum, plănuiește ca după relaxarea acestor dificile restricții impuse de pandemia de Coronavirus, să organizeze acolo întâlniri între artiști, serate muzicale și chiar un cenaclu literar.

„Sunt camere faine și spațioase, chiar atipice aș putea spune. Ideea pe care o am pentru viitor este să pot organiza activități cu o tentă de undergound, cu invitați din lumea muzicală.”, a explicat Adrian „Coco” Tinca

Actuala „Villa Rock” este locul în care de-a lungul timpului, Adrian „Coco” Tinca a făcut muzică. Studio de înregistrări, hală de repetiții și chiar spațiul de organizare al celebrei companii pe care o reprezintă cu succes, fiind fondatorul acesteia.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

Coco Sound Stage Light Video Stage Equipment este una din firmele din branșa evenimentelor artistice, care are în portofoliu mii de lucrări onorate de la sfârșitul anilor ’90 și până în prezent.

„VILLA ROCK” Ghimbav – Brașov, Str. Ștefan cel Mare, nr.326
„VILLA ROCK” Ghimbav – Brașov, Str. Ștefan cel Mare, nr.326

One thought on “„Villa Rock” – cazare pe acorduri muzicale! Află decizia de moment a îndrăgitului artist brașovean Adrian „Coco” Tinca”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.