Vin vremuri grele pentru români! Dezastrul iese acum la suprafață

Ministru al Energiei ascunde cifrele dezastrului de la Compania Energetică Oltenia (CEO). Din acest motiv, Viorica Dăncilă ar trebui să-l demită. Afirmația este susținută cu tărie de cei de la PMP.
Cei din partidul lui Traian Băsescu i-au cerut premierului Viorica Dăncilă să-l demită pe Anton Anton din funcția de ministru al Energiei, după ce în presă au apărut informații privind datoriile uriașe pe care le-a făcut Compania Energetică Oltenia (CEO).
PMR vrea și o comisie de anchetă parlamentară pentru a verifica cum au reuşit „băieţii deştepţi” să transforme Compania Energetică Oltenia într-o vacă de muls pentru actuala putere.

”Raportul administratorilor CEO relevă o pierdere de 1,169 miliarde de lei în anul calendaristic 2018. S-au făcut încasări de 2,99 miliarde de lei şi cheltuielile au fost de 4,16 miliarde de lei. Practic, discutăm de mai bine de 25% pierderi raportat la cifra de afaceri. În condiţiile în care Statul Român, reprezentat de Ministerul Energiei, deţine 77,15% din acţiuni şi numeşte majoritatea membrilor Consiliului de Administraţie al CEO, avem de-a face cu o gaură neagră uriaşă pentru economia României. Singura soluție de „redresare” prezentată public se referă la disponibilizarea a 200 de angajaţi din cei 13.000 ai CEO.

Având în vedere pierderile din ani succesivi care nu au fost oprite, căpuşarea CEO şi faptul că există informaţii tot mai clar conturate că această companie a fost transformată într-un sat de vacanţă pentru clientela de partid a PSD – ALDE, PMP va cere, în Parlament, înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a se vedea cum au reuşit „băieţii deştepţi” să transforme CEO într-o vacă de muls pentru actuala putere”, a susținut PMP, într-un comunicat remis presei.

Un document oficial citat de hotnews arată că există chiar un risc major de oprire a activității de la acest complex, în condițiile în care acolo există peste 13 mii de angajați.

Dumitru Pîrvulescu, reprezentant al salariaților, a explicat, la RFI, care sunt consecințele pentru consumatori.

„În ultimul timp a explodat piața certificatelor de carbon. Deci după ce că tariful de producție, costul efectiv de exploatare e complet diferit pe cele N surse de energie, gaz, cărbune, apă, nuclear, regenerabile. Gândiți-vă că noi pe cărbune suntem supra-taxați, undeva la 130 de lei. Că atât a ajuns certificatul Și atunci întrebarea este: cum poate să intre în concurență energia pe lignit cu alte tipuri în momentul în care îi pui în cârcă o taxă și are recunoscut costuri mai mari? (…) Germania și-a propus să renunțe în 2035 la cărbune, dar până atunci are o schemă de sprijin pentru acest tip de energie. Nu poți să o lași în bătaia vântului, să concureze cu alte tipuri de energie, care mai sunt și subvenționate. (…) CE Oltenia asigură între 20 și 30-35% din consumul național de energie. (…) Bineînțeles că avem în vedere acțiuni de protest. Bineînțeles că vom face. Și ar trebui și românii să facă acțiuni de protest. Pentru că, revin, nu înseamnă numai pierderea a 13 mii de locuri de muncă. Înseamnă o explozie a prețurilor la energie în România. Și o să vedeți că așa se va întâmpla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.