Virgil Ianţu duce ‘Câştigă România’ la festivalul din Piatra Craiului, Zărnești

Echipa „Câştigă România!” se va afla în perioada 15-17 august la festivalul „Folk Rock Fest” din Piatra Craiului, un festival de muzică rock, rock alternativ, indie şi folk, şi aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu pasionaţii concursurilor de cultură generală.

Fanii vor putea să viziteze cortul „Câştigă România!”, vor discuta cu echipa concursului difuzat de TVR 2, pot să câştige premii, iar cei care doresc să îşi verifice cunoştinţe de cultură generală şi să trăiască emoţiile show-ului televizat se pot înscrie la preselecţii.

„Ne vom afla la ‘Folk Rock Fest’ din Piatra Craiului, un eveniment alături de care am fost aproape încă din sezonul 5 ‘Câştigă România!’. Pe pagina noastră de Facebook am avut un concurs săptămânal, iar premiul a constat în două invitaţii gratuite la acest festival. Îi aşteptăm pe toţi prietenii noştri la cortul ‘Câştigă România’, special amenajat pentru ei, unde am pregătit concursuri cu premii, surprize şi unde pot participa la preselecţiile pentru cel de-al şaselea sezon. Mi-aş dori ca în cele 60 de ediţii ale actualului sezon să se câştige şase maşini”, a spus Diana Pascal, producătorul emisiunii.

Producţie 100% românească, a Televiziunii Române împreună cu compania Zucchero Media, „Câştigă România!” este o emisiune-concurs de cultură generală difuzată la TVR 2 prezentată de Virgil Ianţu. În fiecare ediţie, în platoul emisiunii se află trei concurenţi. Calculatorul alege de pe harta României un judeţ de graniţă ca punct de plecare, iar misiunea celor aflaţi în concurs este să ajungă într-un alt judeţ, tot de graniţă. Pentru a merge mai departe, participanţii trebuie să răspundă corect la întrebări de cultură generală ce au legătură cu judeţele „prin care trec”. Concurentul care reuşeşte să câştige zece ediţii consecutive, maximum de ediţii la care poate participa prin regulament, intră şi în posesia Marelui Premiu „Câştigă România”, un autoturism.

„Câştigă România!”a devenit una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite emisiuni de gen din România, aceasta fiind remarcată şi la nivel internaţional. Emisiunea-concurs de pe TVR 2 s-a lansat pe piaţa internaţională, iar în premieră formatul românesc prezentat de Virgil Ianţu va fi adaptat pentru publicul american. Actriţa Whoopi Goldberg va fi producătoarea show-ului, care se va intitula „Win Your Country”.

În 2017, producţia TVR a fost selecţionată la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union). Un an mai târziu, concursul de cultură generală de la TVR 2 a fost selectat în finala „International Format Awards 2018”, la secţiunea Cel mai bun format de game show de studio, într-o competiţie internaţională în care se premiază cele mai valoroase formate de emisiuni.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
RSS
Facebook
Twitter
YouTube
Instagram