
Vremea se răcește accentuat în aproape toată țara, luni, 12 octombrie, iar temperaturile vor scădea cu peste 10 grade față de zilele precedente. Meteorologii anunță ploi extinse și valori termice care vor coborî, în multe regiuni, sub cele normale pentru această perioadă.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), răcirea vremii va persista până la mijlocul săptămânii, pe fondul pătrunderii unei mase de aer rece.
De luni, ora 10:00, până marți, 13 octombrie, la aceeași oră, este în vigoare un cod galben de ploi însemnate cantitativ, care vizează sud-estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și zona Carpaților de Curbură.
În aceste regiuni sunt prognozate cantități de apă de 20–30 de litri pe metru pătrat, iar izolat se pot acumula chiar 40–50 de litri pe metru pătrat.
Meteorologul ANM Oana Păduraru a explicat că temperaturile vor ajunge inițial la valori apropiate de mediile climatologice ale perioadei, urmând ca spre mijlocul săptămânii să coboare sub cele obișnuite pentru luna octombrie, în numeroase zone ale țării. Ploile se vor extinde la nivel național.