Weekend plin pentru pompierii militari. Au gestionat peste 5.400 de solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru gestionarea celor aproximativ 5.400 de solicitări primite din partea cetățenilor, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților. 

Din totalul situațiilor de urgență înregistrate, o pondere de peste 80% a constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora mai bine de 4.400 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.

De asemenea, în ultimele 72 de ore, salvatorii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 442 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării.

Din totalul acestora, 299 de intervenții au fost înregistrate la arderile necontrolate de miriști, vegetație uscată și deșeuri menajere, în urma cărora suprafața de teren afectată a fost de peste 1.000 de ha.

Citeste și:  Doi soți din Brașov au părăsit Anglia și au pariat pe turismul din România

Totodată, în acest interval, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și a bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au acționat în 578 de situații pentru deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență.

În această perioadă, datorită răspunsului optim furnizat de către pompieri pe timpul misiunilor desfășurate, 33 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.

În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 72 de ore, au fost transmise 42 de mesaje RO-ALERT, majoritatea semnalând prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș, Bacău, Buzău, Harghita, Prahova, Mureș, Neamț, Vâlcea și Vrancea.

Citeste și:  Radio România, 96 de ani de emisie neîntreruptă

Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.