Winterfest 2022 se va desfășura în Poiana Braşov, în perioada 18-21 februarie

Povestea Winterfest România merge mai departe cu cea de-a cincea ediție a festivalului, organizată în deplină conformitate cu măsurile de protecție igienico-sanitară, în cadrul a trei zile de sărbătoare. În intervalul 18-21 februarie 2022, pârtia din Poiana Brașov alături de Centrul de agrement și Salvamont Brașov se vor alătura inițiativei Winterfest pentru a găzdui trei zile de activitate pe zăpadă, marcate de trei momente muzicale, două competiții sportive cu premii, dar și activități pe pârtie.

Bilete Winterfest 2022

  • Abonament VIP – 360 lei + taxe
  • Abonament Acces General – 255 lei + taxe

Reguli de acces:

Accesul este permis pentru următoarelor categorii de persoane:

  • vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
  • care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Citeste și:  Piețele volante revin în cartierele Brașovului

Pe 20 februarie, iubitorii sporturilor de iarnă sunt invitați să încheie sezonul rece cum se cuvine și să își demonstreze aptitudinile în cadrul Cupei Fischer Poiana Brașov, competiție de schi slalom paralel și snowboarding slalom paralel, la finalul căreia vor fi premiați cei mai dinamici participanți.

În ceea ce privește momentele de live acts, o serie de artiști în vogă precum Spike, CTC și mulți alții vor avea grijă ca toți participanții să se bucure de o atmosferă de senzație, să se dezlănțuie pe ritmuri energice, dar, mai ales, să se distreze cum doar românii pot s-o facă.

Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul de stăpânire a plăcii sau a schiurilor, preferințe muzicale, vârstă sau clasă socială, cea de-a cincea ediție a Winterfest România oferă o gamă completă de activități, gata să asigure un weekend de poveste tuturor participanților, amintindu-le ce bogății turistice oferă țara noastră.

Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.