Zece români au uimit Europa

România, locul 1 la Campionatul European de Securitate Cibernetică (ECSC) 2019

Reprezentativa României s-a clasat pe locul 1 la Campionatul European de Securitate Cibernetică (ECSC) 2019, podiumul fiind completat de Italia (locul II) şi Austria (locul III). Cea de-a şasea ediţie ECSC, organizată în premieră de ţara noastră, a reunit echipe din 20 de state, formate din tineri elevi şi studenţi pasionaţi de cybersecurity care s-au luptat pentru marele trofeu.

România a fost prezentă la European Cyber Security Challenge 2019 cu un lot format din 10 tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, selectaţi din peste 300 de potenţiali competitori: Robert Vulpe (căpitan), Florian-Robert Dobre, Dragoş Albăstroiu, Ioan Dragomir, Mihai Dăncăescu, Cristian Done, Matei Bădănoiu, Alexandru Ţop, Tudor Moga şi Mihai Cioată.

Citeste și:  Brașoveanul Ovidiu Gârbacea onorat cu Ordinul Excelență Olimpică de către COSR

Lista ţărilor înscrise în competiţia desfăşurată la Bucureşti, în perioada 9-11 octombrie, a fost completată de Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Elveţia, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Spania, Portugalia şi Marea Britanie.

Clasamentul final a rezultat în urma parcurgerii de către participanţi a testelor din domenii precum securitate web, criptografie, inginerie inversă şi investigaţii, programare, atac şi apărare, securitate Linux / windows / macOS, securitate dispozitive mobile şi IoT.

ECSC, eveniment susţinut la iniţiativa Agenţiei Uniunii Europene pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiilor (ENISA), organizat anul acesta în România de SRI, CERT-RO şi ANSSI, este o competiţie în cadrul căreia ţara noastră s-a impus şi în ediţiile precedente. Astfel, România a reuşit să obţină titlul de vicecampioană în 2016 şi 2017 iar în 2015 şi 2016 a fost desemnată de juriu ca având cea mai bună expunere a modului în care a rezolvat sarcinile din concurs.

Citeste și:  Structurile MAI au intervenit la peste 3.700 de evenimente în ultimele 24 de ore, dintre care peste 2.200 au vizat menținerea ordinii publice

În organizarea ediţiei din acest an a Campionatului European de Securitate Cibernetică un rol deosebit l-au avut şi companiile româneşti din domeniul cybersecurity – certSIGN şi Bit Sentinel – implicate activ în buna desfăşurare a evenimentului. Cu o experienţă de peste 12 ani în dezvoltarea de soluţii de securitate cibernetică, certSIGN a sprijinit lotul României în vederea participării la ECSC 2019 prin implicarea în etapele de preselecţie, susţinerea unor sesiuni de training în criptografie în cadrul bootcamp-ului de nouă zile încheiat la sfârşitul lunii septembrie şi realizarea testelor propuse spre rezolvare participanţilor în etapa finală.

Cea de-a şaptea ediţie ECSC va avea loc în 2020 la Viena, unde sperăm ca reprezentativa României să se impună din nou!
certSIGN, principalul producător şi dezvoltator de soluţii criptografice şi servicii de încredere din România, furnizează servicii de încredere în conformitate cu cerinţele eIDAS. Soluţiile sale sunt dezvoltate integral în România şi proiectate special pentru necesităţile specifice mediului de business şi pentru facilitarea relaţiilor cu instituţiile publice.

Citeste și:  S-a semnat contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de gaz din comuna Lisa. Investiție de 10,8 milioane de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.