Zeci de școli și licee din județul Brașov au depus cerere pentru finanțare prin Programul pentru Reducerea Abandonului Școlar

Aproape 50 de școli și licee din județul Brașov au depus cerere pentru finanțare prin Programul pentru Reducerea Abandonului Școlar. Acest proiect este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, iar unitățile de învățământ pot primi granturi de până la 200.000 de euro/ unitate pentru reducerea acestui risc. Lista finală a unităților de învățământ beneficiare de granturi va fi aprobată prin ordin al ministrului Educației, cel târziu în data de 30 martie.

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – inițiat de Ministerul Educației – face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă.

Citeste și:  Două drone de tip avion, cu decolare verticală, au intrat în dotarea Poliției de Frontieră Române

Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde, unui număr estimat de 2.500 dintr-un total de 3.235 de unități de învățământ de stat de nivel gimnazial, cu risc mediu și crescut de abandon școlar, identificate prin proiectul „Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, interveneție și compensare pentru a crește participarea școlară”. 

Pentru participarea la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, toate unitățile de învățământ vor completa Declarația de intenție (atât cele din lista publicată, cât și cele care nu se află pe listă, dar fac dovada îndeplinirii criteriilor de vulnerabilitate).

Fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității, și va fi implementat pe o durată de 3 ani.

Citeste și:  Ediție istorică FIDELIS: Cea mai mare sumă investită în cadrul unei emisiuni 

MATE conține un set de instrumente pentru identificarea timpurie a elevilor în risc de abadon și înregistrarea acestora în SIIIR, planificarea și implementarea unor măsuri de prevenire și reducere a abandonului la nivelul școlii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.