Angajații vor beneficia de 17 zile libere oferite de stat! Zile libere în 2025

În anul 2025, angajații vor beneficia de 17 zile libere oferite de stat, dintre care patru vor fi în weekend, iar 13 vor fi în timpul săptămânii.

Zile libere pe care le vor avea românii în 2025:

  • 1-2 ianuarie – Anul Nou
  • 6 ianuarie – Bobotează
  • 7 ianuarie – Sfântul Ion
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
  • 18 aprilie – Vinerea Mare
  • 20- 21 aprilie – Paștele
  • 1 mai – Ziua Muncii
  • 1 iunie – Ziua Copilului
  • 8- 9 iunie – Rusalii
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României
  • 25- 26 decembrie – Crăciunul

Pe lângă zilele de concediu legale și sărbătorile legale, Codul Muncii garantează angajaților dreptul de a beneficia de zile libere plătite pentru anumite evenimente importante, fără a influența perioada de concediu de odihnă. Aceste zile sunt stabilite prin lege sau prin contractele colective de muncă și sunt acordate cu ocazia unor evenimente familiale semnificative, modificărilor în carieră sau altor situații speciale.

Citeste și:  FNGCIMM sprijină IMM-urile din județul Brașov prin instrumente financiare de garantare

Conform legislației, salariații pot beneficia de următoarele zile libere plătite:

  • Căsătoria angajatului: 5 zile
  • Căsătoria unui copil al angajatului: 2 zile
  • Nașterea unui copil: 5 zile (se pot adăuga 10 zile dacă tatăl urmează un curs de puericultură)
  • Decesul soțului/soției, copilului, părinților sau soacrei: 3 zile
  • Decesul bunicilor, fraților sau surorilor: 1 zi
  • Donarea de sânge: 1 zi
  • Mutarea în altă localitate în cadrul aceleiași companii: 5 zile
  • Concediu fără plată pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă: 30 de zile

De asemenea, unii angajatori oferă avantaje suplimentare, precum o zi liberă cu ocazia zilei de naștere sau de 8 martie (Ziua Femeii).

Citeste și:  S-au pus în vânzare biletele pentru spectacolele Operei Brașov din luna martie 2025

Pe lângă zilele oficiale, există alte tipuri de concedii și învoiri care pot fi acordate:

  • Situații personale: Angajații pot solicita învoiri sau concedii fără plată pentru rezolvarea unor urgențe personale, cu aprobarea angajatorului. Aceste concedii afectează stagiul de cotizare și vechimea în muncă.
  • Îngrijirea sănătății: Concediile medicale acoperă perioadele de incapacitate temporară de muncă, cauzate de boală sau accidente.
  • Îngrijirea copilului sau a rudelor bolnave: Salariații pot beneficia de concedii plătite pentru a oferi îngrijire copiilor bolnavi sau rudelor aflate în situații medicale delicate.
  • Concediul de îngrijitor: Reglementat recent, acest concediu este acordat pentru îngrijirea unei rude sau a unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie și are o problemă medicală gravă. Poate dura până la 5 zile și este plătit. Refuzul acordării acestuia poate atrage sancțiuni pentru angajator.
Citeste și:  „Săptămâna Altfel” la Creșa Brașov – o experiență memorabilă pentru cei mici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.