Ziua Armatei României, sărbătorită şi la Brașov

Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită de Brigada 2 Vânători de Munte ”Sarmizegetusa” printr-o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Șprenghi.

Ceremonia va avea loc la ora 10.00, în format restrâns, cu participarea reprezentanților autorităților publice locale și ai structurilor MAI, cu respectarea măsurilor de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului național, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe și sacrificii, la marea victorie obținută la 9 mai 1945, ce a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

Citeste și:  Serviciul Uber Green se lansează în Brașov. Compania aniversează 6 ani de eco-mobilitate în România

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.