Ziua Imnului Național, marcată prin ceremonii în centrul Brașovului

Ziua Imnului Național al României este marcată miercuri, 29 iulie, în centrul Brașovului, printr-o ceremonie militară și religioasă. Evenimentul începe la ora 10:00, în Piața Tricolorului, în fața Primăriei, în prezența unor oficialități civile și militare.

Brașovul are o legătură importantă cu istoria imnului „Deșteaptă-te, române!”. Conform cercetărilor părintelui profesor dr. Vasile Oltean, Andrei Mureșanu a scris aici versurile poeziei „Un Răsunet”, publicată ulterior în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Actualul imn de stat ar fi fost interpretat pentru prima dată tot la Brașov, de Gheorghe Ucenescu, pe melodia „Din sânul maicii mele”, compusă de Anton Pann.

Manifestările continuă la ora 13:00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Piața Sfatului nr. 25, unde va fi vernisată expoziția „Andrei Mureșanu – Vocea care a trezit o națiune”, curatoriată de Marinela Loredana Barna. Expoziția aduce în prim-plan personalitatea autorului versurilor Imnului Național.

Citeste și:  Surpriza din proiectul Complexului Sportiv și de Agrement Țiriac din Brașov: un „râu leneș” va fi amenajat în Noua

Ziua de 29 iulie a fost consacrată drept Ziua Imnului Național al României prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.