Ziua liberă pentru vaccinare anti-COVID a intrat în vigoare

Ziua liberă pentru vaccinare anti-COVID, iniţiativă a deputaţilor USR PLUS Radu Molnar şi Oana Ţoiu, a intrat în vigoare, fiind promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, a anunţat USR PLUS într-un comunicat transmis vineri, amintind că susţine vaccinarea cetăţenilor ca principală măsură de protejare şi stopare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, anunță agenția națională de presă Agerpres.

Legea 221/2021 a intrat în vigoare şi prevede ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de: o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaţilor; o zi scutire de frecvenţă, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor.

De asemenea, pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, şi unul dintre părinţi în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.

Ziua liberă trebuie justificată cu adeverinţa de vaccinare şi în cazul însoţirii copiilor şi cu o declaraţie pe proprie răspundere de la celălalt părinte că doar unul dintre părinţi a cerut ziua liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.