1.000.000 de documente inventariate la Biblioteca Județeană “George Barițiu”

Zi specială pentru Biblioteca Județeană “George Barițiu” din Brașov, care a ajuns la 1.000.000 de documente inventariate, în cadrul Serviciului Dezvoltarea şi Prelucrarea Colecţiilor.

Numărul de inventar 1.000.000 a fost atribuit unei cărți pentru copii, “Descoperă animalele în 4D”, care se va regăsi în colecţiile Filialei 6 – Secţia pentru copii şi tineret, pe strada Iuliu Maniu nr. 6.

Astăzi avem un motiv în plus de bucurie şi împlinire profesională. (…) De la primul număr de inventar, repartizat în anul 1950 volumului de nuvele «Cine a trădat?» de Renaud Michel, în fondul bibliotecii noastre au fost inventariate diverse tipuri de documente : cărţi, reviste, ziare, hărţi, vederi/cărţi poştale, microfilme, afişe, pliante, diapozitive, manuscrise, planşe, tablouri, cărţi de colorat, partituri, discuri vinil, casete audio şi video, cd-uri, dvd-uri, audiobook-uri şi benzi desenate. Desigur, de-a lungul timpului, au fost scoase din circulaţie documentele uzate, fondul bibliotecii fiind de peste 670.000 de unităţi de bibliotecă în anul 2022. Spor la citit …….şi vă dăm de ştire la următorul million!!!”, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene din Brașov.

Citeste și:  Praf saharian în Brașov! Șoferii și-au găsit mașinile acoperite de un strat roșiatic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.