Mai multe Asociații ale Elevilor din țară anunță că astăzi vor protesta față de situația actuală a educației din România și îi vor trimite Președintelui apelul formulat în urmă cu 10 zile și semnat alături de alte organizații din educație, prin care cereau autorităților garantarea unui număr minim de zile de școală, mai mare decât […]
Read MoreIeri, 08 aprilie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat noi acțiuni preventiv-reactive, care au avut ca scop verificarea modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în vederea limitării răspândirii virusului Sars-CoV-2, acționând în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile […]
Read MorePolițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”. La data de 07 aprilie 2021, polițiștii au surprins, în flagrant, 4 persoane, imediat după săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat. Cele […]
Read MoreRata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Brașov a scăzut, astăzi, de la 6,47 la 6,26 cazuri la mia de locuitori. Alte 17 localități din județ au o incidență de peste 4/1000: : Comana – 14,92, Sacele – 6,26, Prejmer – 5,81, Bod – 5,8, Hărman – 5,12, Codlea – 5,1, Sânpetru – 4,91, […]
Read MorePolițiștii locali i-au taxat pe șoferii care au și-au lăsat mașinile în locuri nepermise, fie că vorbim despre blocarea accesului în imobile, ocuparea locurilor ce aparțin altor șoferi, parcarea pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, fără să aibă acest drept, ori în zone semnalizate cu indicatoare de parcare/oprire/staționare interzise, pe spații verzi sau […]
Read MoreSezonul 2020-2021 de schi și snowboard din Poiana Brașov s-a prelungit oficial până în 18 aprilie! În funcție de condițiile meteo, dar și de restricțiile impuse de pandemie, aceste pârtii ar putea rămâne deschise până la începutul lunii mai. Valabilitatea cartelelor pentru instalațiile de transport pe cablu se extinde atât pentru cele cu data de […]
Read MoreAstăzi începe prohibiţia generală a pescuitului în România, iar în următoarele 60 de zile nimeni nu va mai avea dreptul, potrivit legii, de a captura vieţuitoare acvatice din habitatele lor naturale. „Există voci care susţin că acest ordin va afecta turismul în Deltă, din cauza prevederilor referitoare la catch and release la somn, crap, ştiucă […]
Read MoreAFI Europe, liderul dezvoltatorilor imobiliari pe piața centrală și est europeană, continuă să își păstreze angajamentul ferm de a proteja siguranța chiriașilor, clienților, vizitatorilor și partenerilor de business care intră în oricare dintre clădirile de birouri sau centrele sale comerciale. AFI Europe este una dintre primele companii care a instalat un nou sistem ultra-performant […]
Read MoreLista țărilor pentru care se impune carantina la întoarcerea în România a fost actualizată. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 08.04.2021 Hotărârea numărul 22. Prin acest act se propune prelungirea stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei […]
Read MoreCorona Wolves Brașov a pierdut în finala Ligii Erste la hochei pe gheață, la general, cu 2-4, de SC Csikszereda. SC Csikszereda a câștigat trofeul după ce a învins, aseară, cu 5-3, pe reprize 0-1, 3-1, 2-1. Golurile brașovenilor au fost marcate de Fowlie (18’35”, 45’30”) și McFadden (38’03), iar pentru Miercurea Ciuc au marcat […]
Read More