În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 730 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 45 mai mult față de ziua anterioară.102 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după […]
Read MoreInstituția Prefectului Județul Brașov și Garnizoana Brașov învită brașovenii și turiștii luni, 9 mai 2022, de la orele 10:00, în Piața Unirii din municipiul Brașov, la ceremonia militară și religioasă prilejuită de sărbătorirea Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Zilei Europei. Vor participa […]
Read MorePrefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, și președintele Consiliului Județean, Adrian Ioan Veștea, au primit astăzi, la sediul Instituției Prefectului, delegația Uniunii Consulilor Onorifici din România (UCOR), for care, astăzi și mâine, se reunește la Brașov. Delegația a fost condusă de președintele UCOR, dl Andreas Huber, consul onorific al Austriei la Sibiu, care a fost […]
Read MoreAstăzi, la Filarmonica Brașov, peste 700 de copii cu învățătorii și însoțitorii lor s-au bucurat de Ziua Porților deschise. Filarmonica Brașov a sărbătorit 144 de ani de la înființare. După ce au ascultat Carnavalul Animalelor prezentat de Orchestra Filarmonicii Brașov, copiii au primit harta „Misterelor Filarmonicii” și au vizitat toate încăperile Sălii Patria unde, la […]
Read MoreÎn acest weekend, în perioada 6 – 8 mai, la Brașov se vor desfășura două competiții de Squash: Campionatul Naţional de Veterani la Squash, ediția 2022 şi concursul de juniori Cupa Huni Squash 2022. Cele două concursuri sunt organizate pentru Sportivi de Performanță (jucători înregistrați la club având taxele de sportivi de performanță plătite la zi) pentru următoarele categorii: Veterani (seniori +35, +45), Veterane […]
Read MorePreşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a fost ales vicepreşedinte în cadrul Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness (EBFF), obiectivele sale principale fiind promovarea acestui sport în zona universitară şi dezvoltarea conceptului de Fitness Challenge. „Începând de aseară, mi-am început primul mandat de vicepreşedinte în cadrul Federaţiei Europene de Culturism şi […]
Read MoreTrenul regal va face o călătorie simbolică pe 10 mai, cu ocazia sărbătorii naționale care marchează Ziua Regalității. Trenul Regal va pleca din Gara Regală Băneasa, marți, 10 Mai 2022, la ora 11.00. La ora 10.40, în prezența Majestății Sale Custodele Coroanei, a ASR Principelui Radu și a ASR Principesa Sofia, va avea loc un […]
Read MorePeste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări s-au înscris la a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu la cele patru secțiuni dedicate: violoncel, vioară, pian și compoziție. Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care […]
Read MoreKiss FM, radioul numărul 1 în România, își conectează ascultătorii la nivel local prin intermediul aplicației WhatsApp. Astfel, de luni, 9 mai, ascultătorii a 13 stații locale Kiss FM vor avea la dispoziție un număr de WhatsApp la care să transmită mesaje vocale. Acestea pot conține diverse urări, felicitări, dar și mostre de citizen journalism […]
Read MorePompierii brașoveni au cucerit mai multe medalii la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, organizate în aceasta perioadă în Portugalia, la Lisabona. Rezultatele obținute de pompierii brașoveni sunt următoarele: La categoria de vârstă 35-39 ani: La proba „Cel mai puternic pompier” Lt. Istrate Sandu a obținut locul al III- lea La proba “Alergare de viteaza pe distanta […]
Read More