Produs 100% al școlii de fotbal de la Kids Tâmpa Brașov, Vadim Covalciuc este unul dintre tinerii jucători brașoveni cu care ne putem mândri și care a atras atenția echipelor de liga a doua precum și selecționeriilor naționalei Republicii Moldova. Deși a lipsit în sezonul 2023/2024 din cauza unei accidentări suferite la genunchi, la revenirea […]
Read MorePeste doar 4 zile, în 9 iunie, România organizează prima serie de alegeri din acest an, cele pentru membrii din România în Parlamentul European și cele pentru autoritățile administrației publice locale. Conform prevederilor legale, alegerea autorităților locale se poate face doar în localitatea în care cetățeanul cu drept de vot își are domiciliul sau reședința, […]
Read MoreElena Udrea, fostul ministru și actualmente condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, a ajuns în fața instanței într-un nou caz. De data aceasta, motivele au fost legate de refuzul penitenciarului de a-i acorda o permisie de o zi pentru a-și vedea fiica. Cu toate că a invocat încălcarea dreptului la viață […]
Read MoreElena Udrea a fost achitată definitiv în dosarul Hidroelectrica, unde era acuzată de trafic de influență și spălare de bani. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți încetarea procesului penal, invocând prescrierea faptelor. Astfel, Udrea a scăpat de răspundere penală, întrucât termenul pentru tragerea la răspundere a expirat. În 2011, Elena Udrea a […]
Read MoreCasa de modă Louis Vuitton este acuzată de utilizarea neautorizată a elementelor din portul tradițional al Mărginimii Sibiului, fără a recunoaște influențele culturale. Organizația „La Blouse Roumaine” a sesizat asemănările și a cerut ca brandul să menționeze sursa de inspirație și să retragă piesele din colecție până la obținerea acordului de utilizare. Noua colecție de […]
Read MoreStudenții, masteranzii și doctoranzii fără restanțe pot beneficia de tabere gratuite la mare, munte sau în Delta Dunării, în cadrul unui proiect organizat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, desfășurat între 14 iulie și 2 septembrie. Înscrierile au început și se realizează la secretariatele facultăților până la jumătatea lunii iunie. Taberele vor fi […]
Read MoreSalvaţi Copiii atrage atenţia asupra efectelor creşterii unui minor într-un mediu marcat de violenţă domestică, cu prilejul Zilei împotriva Violenţei asupra Copilului în România, în contextul în care numărul cazurilor de violenţă domestică împotriva celor mici a crescut, în 2023 înregistrându-se peste 17.700 de cazuri de abuz asupra copiilor, informează Agerpres. Datele statistice ale Autorităţii […]
Read MoreMăsurile bune luate în România în ultimii ani în materie de împăduriri, restaurare a terenurilor, combatere a deşertificării şi gestionare a secetei trebuie extinse, iar implementarea lor, accelerată, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului. „Marcarea pe 5 iunie a Zilei Mondiale a Mediului aduce în atenţia publică importanţa […]
Read MoreAproape 800 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână. A fost raportat şi un deces – potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică – la un copil în vârstă de un an şi 6 luni, fără comorbidităţi cunoscute, transmite Radio România Actualități. De la începutul anului trecut s-au înregistrat peste […]
Read MoreServiciul Public Administrare Piețe Brașov anunță cu entuziasm organizarea a cinci târguri volante de producători locali în luna iunie. Iubitorii de produse proaspete, sănătoase și autentice sunt invitați să descopere o varietate de bunătăți direct de la sursă. Calendarul târgurilor: Ce vă așteaptă? O abundență de produse proaspete și gustoase, de la fructe și legume […]
Read More