Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale pe care le-au deschis după ce au identificat două persoane, care au încălcat prevederile legislației rutiere. La data de 1 martie a.c., în jurul orei 1:20 noaptea, în timp ce efectuau activități de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din […]
Read MoreMihai Trăistariu a lansat o nouă melodie în 2025, intitulată „În timp ce te pierd”, dedicată celor care suferă din dragoste. Aceasta este a cincea piesă lansată de artist în acest an, dovedind o activitate intensă și constantă pe scena muzicală. Trăistariu face și o remarcă amuzantă pentru fanii săi, sugerând că nu mai vrea […]
Read MoreAdministratorul public Laszlo Barabas a participat astăzi, în numele municipiului Brașov, alături de familia Babeș, reprezentanții autorităților publice judene, ai Asociației 15 Noiembrie și ai asociațiilor de revoluționari, la comemorarea eroului martir Liviu Cornel Babeş. Liviu Cornel Babeş s-a autoincendiat în 2 martie 1989, în timp ce cobora Pârtia Bradul, purtând în mâini afişul pe […]
Read MoreAstăzi este ultima zi de vacanță pentru elevii brașoveni, care, începând de luni, 3 martie, revin la cursuri după vacanța de schi. Acest modul de învățare se va încheia pe 18 aprilie, când toți elevii vor intra în vacanța de Paște, ce durează până pe 27 aprilie. Ultimul modul din acest an școlar va începe […]
Read MoreLaureatul ediției 2025 a Premiului Marin Constantin este compozitorul Dan Buciu, care a primit distincția în cadrul Galei aniversare „Marin Constantin 100”, desfășurată de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” pe 27 februarie, la Senatul României. Premiul Marin Constantin i-a fost înmânat Prof. Univ. Dan Buciu de către managerul ansamblului Emil Pantelimon, „pentru […]
Read MorePartidele politice, alianţele electorale, organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi mai au la dispoziţie două săptămâni pentru a depune candidaturile pentru alegerile prezidenţiale din luna mai, la Biroul Electoral Central. Conform ordonanţei de guvern care reglementează calendarul electoral, campania electorală va începe pe 4 aprilie şi va dura o lună. Scrutinul se va desfăşura […]
Read More