42 de proiecte culturale propuse pentru finanțare nerambursabilă de la bugetul local

10 iunie a fost data limită pentru depunerea proiectelor pentru obținerea finanțării cu fonduri de la bugetul local, prin intermediul Ghidului de finanțare aprobat de Consiliul local în luna aprilie. În cadrul acestei sesiuni, 31 de operatori culturali au depus 42 proiecte, suma totală solicitată fiind de aproape 4 milioane de lei.

„Vom avea o perioadă plină de evenimente culturale la Brașov. S-a încheiat etapa de depunere a proiectelor de finanțare nerambursabilă și avem 42 de propuneri de la operatorii culturali. Începem în această perioadă evaluarea conformității administrative și ne bucură să vedem un interes crescut, mai ales că în acest an avem 11 arii tematice pentru care operatorii au putut să depună proiecte. Cel mai mare interes este în zona evenimentelor cu caracter repetitiv, a festivalurilor, unde avem depuse 10 astfel de proiecte”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

În acest an, ghidul de finanțare al proiectelor culturale vine cu mai multe noutăți, astfel încât aceste proiecte să acopere o arie cât mai largă de evenimente culturale, operatorii culturali să concureze pe aceeași arie tematică, sumele alocate să fie în funcție de dimensiunea proiectelor, existând plafoane maxime în funcție de fiecare arie tematică, iar suma alocată să acopere nevoile de finanțare ale celor care doresc să organizeze evenimente în municipiul Brașov.

Citeste și:  Caroline Fernolend: Săsoaica ambițioasă care a pus Viscri pe harta lumii

În funcție de aria tematică, cea mai mare concurență este în cazul proiectelor mari, pentru care plafonul maxim de finanțare prevăzut este de 250.000 de lei. În cadrul acestei arii tematice, 10 operatori culturali au depus proiecte pentru finanțare în valoare de peste 2,2 milioane de lei. Pe locul 2, ca număr de proiecte depuse, sunt cele care vizează organizarea de evenimente muzicale. Astfel, 9 organizații culturale au depus solicitări de finanțare de aproape 600.000 de lei. Alte arii tematice care au suscitat interes sunt artele vizuale și teatrul, pentru fiecare tip de evenimente fiind depuse câte 5 proiecte.  

După completarea comisiei de evaluare și selecție a proiectelor culturale cu  reprezentantul Consiliului Local, proiectele depuse vor fi evaluate din punct de vedere al eligibilității, urmând ca lista cu proiectele eligibile să fie afișată în data de 23 iunie. Următoarea etapă, cea a analizei și notării proiectelor se va derula între 24 iunie și 14 iulie, pentru ca în 16 iulie să fie publicată lista proiectelor selectate pentru finanțare. După perioada de contestații,  lista finală va fi publicată în data de 2 august.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

Evaluarea și selecția proiectelor declarate eligibile se va face având la bază mai multe criterii, între care:

  • Calitatea și originalitatea proiectului: 1.Originalitatea temei proiectului şi caracterul inovator al acestuia. În cazul proiectelor recurente va fi evaluată şi notorietatea dobândită de-a lungul timpului, succesul ediţiilor anterioare. 2. Factorul de excelenţă culturală (artişti relevanți, personalităţi recunoscute local, național sau internațional, evenimente de calitate);
  • Relevanța proiectului: 1.Relevanţa proiectului pentru contextul cultural local (aria tematică, locul și perioada de desfăşurare, parteneriate strategice, etc.). 2. Capacitatea proiectului de a acționa în procesul de implementare al strategiei;
  • Fezabilitatea proiectului cultural: experiență; competență; impactul campaniei de comunicare; campania de comunicare; coerența proiectului;
  • Rezultate, impact și sustenabilitate: impactul asupra grupurilor țintă; audiență estimată; capacitatea proiectului de genera sustenabilitate și audiență viitoare;
  • Modul în care a fost întocmit bugetul proiectului.
Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

Proiectele vor fi evaluate de o comisie formată dintr-un reprezentant al Consiliului Local Braşov, un reprezentant al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov și trei specialişti cu o experienţă de minim trei ani de practică în- domeniul culturii, conform prevederilor art.12 din O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale.

Flavia Boghiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.