6,5 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru fiecare Consiliu Județean

Inițiativa Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Guvernului de a finanța Consiliile Județene (CJ) din Fondul de Rezervă s-a adoptat săptămâna trecută, în ședința de Guvern.

Fiecare Consiliu Județean va primi din fondul de rezerva suma de 6,5 milioane de lei. UNCJR, alături de MDLPA au făcut această solicitare ca necesitate a CJ pentru acoperirea costurilor cu privire la serviciile de asistență socială și de protecție a copiilor.

Foto. Adrian Veștea

Apreciem faptul că Guvernul României, prin discuțiile purtate cu UNCJR și MDLPA, a înțeles nevoia alocării de fonduri către Consiliile Județe cu privire la acoperirea serviciilor de asistență socială și de protecție a copiilor.  Prin urmare, Consiliile Județene din România vor avea o finanțare, din Fondul de Rezervă bugetară,  de 266,5 de milioane de lei, sumă împărțită în mod egal, 6,5 milioane de lei pentru fiecare Consiliu Județean”, a declarat, președinte UNCJR și președinte al CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), înființată în 1993, este o organizaţie neguvernamentală, fără scop lucrativ, ce reuneşte, toate consiliile judeţene din România, ca autorităţi ale administraţiei publice locale. UNCJR are scopul de a promova dezvoltarea economico-socială durabilă şi sustenabilă a unităţilor administrativ teritoriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.